Business Internaţional

Familia regală din Qatar a cumpărat acţiuni de aproape 2 mld. euro de la cea mai mare bancă germană

Şeicul Hamad Bin Jassim Bin Jabor Al-Thani din Qatar

Autor: Marius Oncu

19.05.2014, 10:15 1165

Deutsche Bank a majorat capitalul cu 10,2 miliarde de euro în 2010 şi cu 3 miliarde de euro în 2013, însă fondurile nu au fost suficiente pentru a linişti temerile investitorilor privind situaţia capitalului, în contextul reglementărilor mai stricte ale autorităţilor europene.

Un pachet de acţiuni în valoare de 1,75 miliarde de euro a fost plasat deja unui vehicul investiţional deţinut de şeicul Hamad Bin Jassim Bin Jabor Al-Thani din Qatar, potrivit unui comunicat al Deutsche Bank.

Banca vrea să atragă restul de 6,3 miliarde de euro de la acţionarii existenţi.

Deutsche Bank intenţionează să se concentreze asupra unei "creşteri accelerate", pentru care va angaja bancheri de top din SUA, va investi circa 200 de milioane de euro în îmbunătăţiri tehnologice în Germania şi restul Europei, va angaja până la 100 de consilieri pentru a acorda suport clienţilor corporate şi va dezvolta afacerile de administrare a averii.

Instituţia de credit este nevoită să recurgă la o majorare de capital în urma unor noi reglementări la nivelul Uniunii Europene care impun deţinerea de capital suplimentar, precum şi din cauza declinului profitului şi creşterii costurilor cu litigiile.

Fondurile vor creşte rata de adecvare a capitalului de la 9,5% la sfârşitul primului trimestru din acest an la 11,8%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO