Business Internaţional

FMI ar putea extinde si dupa 2010 creditul acordat Ungariei

13.01.2009, 16:39 18

Imprumutul acordat de Fondul Monetar International Ungariei poate fi extins si dincolo de 2010 in cazul in care conditiile economice necesita acest lucru, a afirmat directorul general al institutiei, Dominique Strauss-Kahn, scrie Bloomberg.

Ungaria, care a obtinut aproape 20 de miliarde de euro (26,5 mld. dolari) sub forma de imprumuturi din partea FMI in luna octombrie pentru a nu intra in incapacitate de plata a datoriilor pe perioada crizei creditelor, trebuie sa isi reduca in continuare deficitul bugetar la 2,6% din Produsul Intern Brut in 2009, a declarat Strauss-Kahn.
FMI considera ca fiind "bine-venit" planul Ungariei de redresare financiara a sectorului bancar, care asigura garantarea creditelor de catre stat si recapitalizarea institutiilor financiare care au nevoie de asistenta guvernamentala.
Ungaria a realizat progrese de la momentul in care a reusit sa obtina cele 20 de miliarde de euro de la FMI la sfarsitul lui 2008, insa nu are timp sa duca politici relaxate, a mai spus Strauss-Kahn.
Seful FMI, care s-a aflat marti in vizita la Budapesta, urmand sa se intalneasca, printre altii, cu premierul Ferenc Gyurcsany si cu guvernatorul bancii centrale maghiare Andras Simor, a precizat ca, in ciuda speculatiilor existente pe piata, nu a vizitat Ungaria pentru a critica guvernul tarii cu privire la rezultatele slabe inregistrate de la acordarea fondurilor FMI pana in prezent, ci din contra. Strauss-Kahn a adaugat insa ca posibilitatile de finantare externa ale Ungariei vor ramane in continuare slabe, astfel ca executivul maghiar ar actiona gresit in cazul in care ar resimti o satisfactie personala ca urmare a progresului facut in ceea ce priveste atingerea conditiilor impuse de FMI.
Directorul general al FMI a afirmat ca fondurile acordate Ungariei vor fi extinse doar daca politicile practicate de noul guvern, care urmeaza sa fie numit dupa alegerile generale programate pentru primavara lui 2010, vor fi in concordanta cu cerintele institutiei.
Ungaria a apelat la ajutorul FMI pentru a evita pericolul unui colaps financiar cauzat de criza economica internationala, care a dus la deprecierea forintului maghiar la cel mai scazut nivel inregistrat in raport cu euro si a obligat banca centrala sa ia masuri de urgenta, majorand dobanzile cu trei procente.
De la momentul in care a obtinut imprumutul de la FMI, guvernul maghiar a pus la punct un buget care include scaderea cheltuielilor publice, reducerea deficitului bugetar, dar si un pachet de legi aprobate de parlament care sa limiteze cheltuielile bugetare ulterioare si sa asigure sprijin financiar sistemului bancar din Ungaria.
Initial, Ungaria urma sa beneficieze de creditul acordat de FMI pe o perioada de 24 de luni, incheierea acordului cu guvernul de la Budapesta fiind conditionata de adoptarea de catre parlament a unui pachet legislativ care sa sprijine sistemul bancar al tarii.
Ajutorul de la FMI era necesar deoarece piata bursiera maghiara intrase in declin in perioada octombrie-noiembrie 2008, pe fondul deprecierii forintului, iar cresterea economica pentru 2009 era estimata la zero. Forintul s-a stabilizat ca urmare a masurilor luate, insa a inregistrat o depreciere semnificativa in ultima saptamana.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO