Business Internaţional

FMI vede recesiune în zona euro, dar indicele Ifo arată altceva

 FMI vede recesiune în zona euro, dar indicele Ifo arată altceva

Autor: Alexandru Stefan Matei

26.01.2012, 00:05 308

Economiile emergente din Europa Centrală şi de Est vor avea de suferit din cauza recesiunii prin care va trece zona euro, a avertizat Fondul Monetar Internaţional, scrie BBC News.

"Deşi aceste pieţe au rezistat bine anul trecut în faţa şocurilor şi a tendinţelor din economiile dezvoltate, recent indicatorii economici au încetinit semnificativ, iar climatul din mediul de afaceri s-a deteriorat", scrie în varianta revizuită a raportului World Economic Outlook.

Economiile din Europa Centrală şi de Est vor creşte cu 1,1% anul acesta, estimarea fiind redusă cu 1,6% comparativ cu cea făcută în toamnă de FMI, în timp ce ţările din zona euro vor înregistra o contracţie a economiei de 0,5%.

Pe de altă parte, încrederea oamenilor de afaceri germani în economie a crescut în ianuarie peste aşteptări, la maximul din ultimele cinci luni. Indicele privind încrederea, calculat de institutul Ifo prin consultarea a circa 7.000 de directori, a urcat de la 107,3 puncte în decembrie la 108,3 puncte.

"Datele Ifo fac o recesiune foarte puţin probabilă. Germania şi-a făcut temele cu ceva ani în urmă şi acum are rezultatele. Şi-a revenit rapid după Lehman şi, dacă nu are loc o nouă criză, va ajunge la un ritm bun pe parcursul anului", a declarat Carsten Brzeski, economist la ING Group.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO