Business Internaţional

Fosti manageri Siemens, condamnati pentru dare de mita

15.05.2007, 18:45 33

Doi fosti manageri ai Siemens au fost gasiti vinovati de savarsirea infractiunii de dare de mita de catre o instanta germana, in cadrul primului proces de acest gen desfasurat din momentul in care compania a devenit implicata in mai multe anchete privitoare la acuzatii de coruptie, scrie Bloomberg.
Instanta regionala din Darmstadt l-a condamnat pe Andreas Kley, fost director financiar in cadrul diviziei de productie de energie a Siemens, la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru dare de mita si incalcarea obligatiilor fiduciare, dupa ce a decis sa plateasca 6 milioane de euro unor manageri din cadrul a doua divizii ale companiei Enel in vederea castigarii de contracte.
Host Vigener, un consultant al companiei la acea vreme, a fost condamnat la noua luni de inchisoare cu suspendare, fiind implicat in actiunile de dare de mita.
In acelasi timp, instanta a hotarat ca Siemens sa returneze pana la 38 de milioane de euro din castigurile obtinute din vanzari. Companiei Siemens, care nu a fost pusa sub acuzare in cadrul procesului, i s-a cerut sa participe la proces.
Instanta din Darmstadt este prima care audiaza acuzatiile de dare de mita formulate impotriva Siemens, cea mai mare companie din sectorul european al ingineriei, de cand grupul a devenit subiectul mai multor anchete legate de modul in care a utilizat anumite sume de bani pentru castigarea de contracte.
Acuzatiile formulate in cadrul procesului privesc plata a 6 milioane de euro din fondurile Siemens catre manageri ai Enel Produzione si Enelpower pentru castigarea de comenzi pentru turbine cu gaze. Desi Kley si Vigener recunosc ca au platit acesti bani intre anii 1999-2002, ei neaga faptul ca aceste plati ar fi afectat Siemens sau ar fi reprezentat o incalcare a legii in acea perioada.
In cazuri separate, procurorii din M?nchen si N?remberg examineaza o serie de acuzatii conform carora oficialii Siemens ar fi utilizat fonduri ilegale in vederea castigarii de clienti. Seria de anchete in care este implicata a determinat Siemens sa-si revizuiasca tranzactii in valoare de aproximativ 420 de milioane de euro.
Siemens a angajat firma de avocatura Debevoise & Plimpton in vederea analizarii acuzatiilor care i s-au adus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO