Business Internaţional

Francezii se opun preluarii Arcelor de catre Mittal

31.01.2006, 20:12 17

Ministrul economiei din Franta crede ca cele doua companii din industria otelului nu sunt compatibile.

Intalnirea dintre ministrul francez al eco-nomiei, Thierry Breton, si presedintele Mittal Steel, care a avut loc ieri dimineata, nu a adus negocierile intr-un stadiu mai avansat, informeaza Le Figaro.

Arcelor si-a mentinut pozitia, refuzand in continuare oferta de preluare a celor de la Mittal, in timp ce miliardarul indian persista in dorinta de extindere.

"Nu exista nici un proiect industrial propus de Mittal", a afirmat Breton dupa discutiile purtate ieri cu Lakshmi Mittal. Se pare ca ministrul francez isi mentine pozitia ostila fata de aceasta achizitie.

In structura actionariatului Arcelor, un procent de 5,6% e detinut de statul luxemburghez, 2,4% e in proprietatea regiunii La Wallonie, 3,5% care apartin Corporacion JMAC si 2% in proprietatea angajatilor, iar restul de 86,5% alti investitori, inclusiv Arcelor insusi.

El a adaugat ca nu a fost prezentata nici o analiza din care sa rezulte ca cele 2 grupuri sunt compatibile pentru a functiona impreuna.

"Decizia de a-si continua demersul de preluare apartine totusi lui Mittal, si el este liber sa faca ce vrea", a mai declarat ministrul francez. Guvernul francez este dator sa-si exprime opinia in fata actionarilor grupului Arcelor, inainte ca acestia sa ia decizia finala.

In incercarea de a-i linisti pe europeni, Lakshmi Mittal a declarat: "Nu cumparam aceasta uzina pentru a o inchide".

El a precizat ca nu are de gand sa-si schimbe oferta de 18 mld. euro pentru ca este suficient de atractiva. El isi considera grupul ca fiind unul cu viziune europeana si este dispus chiar sa-si mute sediul central la Luxemburg daca oferta sa va fi acceptata. El a subliniat ca fuziunea ar aduce noului grup astfel creat cea mai buna acoperire geografica.

In aceeasi zi, Guy Dolle, directorul executiv al grupului Arcelor, a afirmat ca el este pregatit sa nu cedeze insistentelor indianului.

"Nu avem nevoie de Mittal", a afirmat Dolle, increzator in puterile grupului sau.

El a dezvaluit presei ca stia dinainte de intentiile gigantului indian, care isi pregatise ofensiva inca din primavara trecuta. In replica, Mittal si-a exprimat convingerea ca fuziunea dintre cele 2 grupuri pe care el o propune ar duce la nasterea unui campion european pe piata mondiala a otelului.

De partea miliardarului indian se afla investitorii bursieri, care ii impartaseste opinia. Un campion european al otelului este exact ceea ce Europa are nevoie pentru a-si proteja angajatii. La nivel global, Arcelor avea, la sfarsitul anului 2004, 94.000 de angajati, dintre care peste 77.000 in Europa si a fost in 2005 a treia mare companie din Luxemburg, dupa numarul de angajati.

Consiliul de Administratie al grupului Arcelor a respins duminica, in unanimitate, oferta de cumparare inaintata de Mittal. Acesta declarase in momentul lansarii ofertei ca a avut discutii in prealabil cu directorul de la Arcelor pe data de 14 ianuarie.

"Nu am zis nu, dar nici da", a declarat Dolle. "Mittal mi-a spus ca ar fi interesat de o colaborare intre grupurile noastre si ca impreuna am putea fi marele campion." Ca raspuns, luxemburghezul i-a spus ca diferentele de cultura sunt prea mari pentru a realiza acest lucru.

Dolle il considera pe adversarul sau, Mittal, un "seducator abil care nu spune intotdeauna adevarul". "El nu respecta regulile nescrise ale unei oferte amiabile", considera Dolle.

Directorul Arcelor mai spune ca nu are nevoie de ajutor din partea autoritatilor publice luxemburheze in aceasta problema, in cel mai rau caz ar solicita suportul lor moral.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO