Business Internaţional

Gazprom a anunţat că Grecia nu va mai face parte din proiectul gazoductului South Stream

Gazprom a anunţat că Grecia nu va mai face parte din proiectul gazoductului South Stream

Foto Shutterstock

Autor: Ioana Nita

15.11.2012, 00:04 969

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că Grecia nu va mai face parte din proiectul gazoductului South Stream care ar trebui să transporte gaze naturale din Rusia către Europa de Vest începând cu 2015, scrie Kathimerini.

Reprezentanţii Gazprom au anunţat săptămâna aceasta că decizia a fost luată din cauza faptului că cererea de pe piaţa din Grecia nu poate acoperi costul investiţiei. "Nu vom construi o conductă de gaze naturale care nu va transporta nimic", a spus Leonid Chugunov, şeful departamentului de management de proiect al Gazprom.

În cazul în care Grecia va avea nevoie de o cantitate mai mare de gaze naturale, acestea vor fi transportate prin intermediul conexiunilor existente deja cu Bulgaria şi Turcia. Alexei Miller, directorul executiv al Gazprom, a confirmat recent că este posibil ca lucrările de construcţie pentru gazoductul South Stream să înceapă la sfârşitul acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO