Business Internaţional

Gazprom are de plătit 800 mil. dolari pentru livrările neachitate de Ucraina

Gazprom are de plătit 800 mil. dolari pentru livrările...

Autor: Anca Dumitrescu

26.05.2014, 17:42 588

Grupul a cerut guvernului rus să ajute la rezolvarea problemei taxelor de export care trebuie plătite în urma anulării, în aprilie, a discounturilor oferite Ucrainei, a declarat ministrul rus de Finanţe Anton Siluanov, la St. Petersburg.

El a precizat că guvernul va analiza problema.

"Nu este drept, în condiţiile în care Gazprom nu a încasat banii de la Ucraina, care contestă preţul gazelor şi nu recunoaşte în totalitate datoriile. Totuşi, asta este legea, iar ţara are nevoie de venituri suplimentare", a spus Ildar Davletşin, analist la Renaissance Capital în Moscova.

Rusia face eforturi de relansare a creşterii economice, care a încetinit la 0,9% în primul trimestru, pe fondul conflictului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse de SUA şi UE în urma anexării Crimeei.

Autorităţile ruse au anulat două discounturi acordate companiei ucrainene NAK Naftogaz Ukrainy, preţul urcând, în prima săptămână din aprilie, de la 268,5 dolari pentru o mie de metri cubi la 485 de dolari.

Scutirea de la taxa de export a fost acordată în 2010, în cadrul acordului de la Harkov, în care Ucraina a prelungit termenul de închiriere a bazei din Crimeea pentru flota de la Marea Neagră a Rusiei din 2017 până în 2042, în schimbul gazelor mai ieftine.

După ce Putin a declarat că Crimeea este parte a Rusiei, guvernul de la Moscova a anunţat că închirierea nu mai este necesară.

"Gazprom va cere guvernului să prelungească termenul de plată a taxelor pe exportul gazelor în Ucraina până când Naftogaz va începe să îşi plătească datoriile", a spus un purtător de cuvânt al grupului.

Datoriile restante ale Ucrainei, pentru perioada noiembrie 2013-aprilie 2014, se ridică la 3,5 miliarde de dolari, potrivit Gazprom. Compania mai cere circa 1,7 miliarde de dolari, în avans, pentru livrările din iunie.

Ucraina este dispusă să plătească datoriile acumulate pentru livrările de gaze până în martie inclusiv, dacă Rusia va reveni la preţul de 268,5 dolari pentru o mie de metri cubi, din primul trimestru.

Oficialii ruşi, inclusiv premierul Dmitri Medvedev, au declarat că vor discuta noi termeni contractuali numai dacă guvernul de la Kiev va plăti cel puţin parţial datoriile pentru gaze.

În Ucraina, miliardarul Petro Poroşenko a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică.

Oficiali ruşi, ucraineni şi europeni din sectorul energiei vor discuta luni, la Berlin, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Energiei, fără să ofere alte informaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO