Business Internaţional

Germania interzice promovarea tutunului

20.05.2005, 19:01 15

Guvernul german a anuntat interzicerea promovarii tutunului in presa, pe Internet si la evenimentele sportive, informeaza EU Business.

Aceasta decizie a fost luata in conformitate cu directiva Uniunii Europene. Producatorii de tigarete isi vor putea promova in continuare produsele pe panouri publicitare si in timpul proiectiilor la cinematografe dupa ora 19. Legea va fi adoptata de Parlament pana la sfarsitul lunii iulie, a precizat ministrul Renate Kuenast, dupa reunirea cabinetului. "Am luat aceasta masura pentru a preveni fumatul in randul tinerilor", a spus Kuenast.

"Acesta este motivul pentru care sustin acest proiect, care este menit sa impiedice promovarea fumatului ca pe un obicei la moda", a continuat acesta.

Campania Germaniei impotriva promovari fumatului se desfasoara de mult timp. Asociatia advertiserilor a criticat decizia, spunand ca aceasta masura va avea drept consecinta scaderea veniturilor din publicitate pentru companiile media. Purtatorul de cuvant al asociatiei, Volker Nickel, a declarat ca exista temeri legate de introducerea unei directive asemanatoare care sa interzica promovarea bauturilor alcoolice.

Vanzarile de tigari de pe piata germana au scazut cu 15,8%, la un total de 111 miliarde de tigari in 2004, ca urmare a majorarii preturilor la tutun.

Un studiu publicat recent arata ca rata fumatului la grupul de varsta cuprins intre 12 si 17 ani s-a redus fata de acum cativa ani, datorita unei noi politici care a dus la majorarea pretului unui pachet cu 19 tigari de la 3,5 euro la 4 euro.

Italia a introdus si ea la inceputul acestui an o masura menita sa descurajeze fumatul. Astfel, a fost interzis fumatul in spatiile publice inchise cum ar fi barurile, restaurantele si birourile. Se estimeaza ca aproximativ un sfert din populatia Italiei fumeaza, iar statisticile indica un numar de peste 90.000 de victime din randul italienilor care au acest viciu.

Firmele din "cizma" pot fi amendate cu pana la 2.000 de euro daca le permit clientilor sa fumeze in incinta, iar fumatorii cu 275 de euro daca incalca in mod repetat interdictia. cristina.marina@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO