Vinerea aceasta le va aduce iubitorilor fotbalului ceva ce nicio Cupă Mondială din ultimele trei decenii n-a adus, o confruntare între echipele naţionale ale Germaniei şi Franţei, o ciocnire a orgoliilor reprezentativelor celor mai mari econonomii europene din care doar un combatant poate ieşi învingător.
Rivalitatea dintre cele două echipe este atât de veche încât 21 dintre cei 23 membri ai actualiei echipe a Cocoşului Galic nici nu se născuseră atunci când a început. Franţa nu a uitat ce s-a întâmplat în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 1982 organizat de Spania, scrie The Wall Street Journal.
În 1982 un moment din timpul turneului sportiv suprem a rămas adânc întipărit în conştiinţa tuturor suporterilor dar şi a jucătorilor, acela al celui mai violent fault din istoria CM. Gestul a eclipsat până şi rezultatul semifinalei clasice dintre Germania de Vest şi Franţa, în urma căreia nemţii au câştigat prin lovituri de departajare.
Chiar şi la trei decenii după intrarea violentă a portarului german, atât de dură încât s-ar da penalty chiar şi în Liga Naţională de Hochei din SUA, el încă mai este cunoscut în Franţa drept Măcelarul Sevillei.
Numele portarului este Harald "Toni" Schumacher, iar în timpul turneului din Spania era considerat ca fiind unul dintre cei mai buni jucători din lume datorită hotărârii cu care îşi apăra poarta de mingile adversarului. În autobiografia sa din 1987 intitulată “Suflând în fluier”, el descrie că o punea pe soţia sa să îl ardă cu ţigara pentru a-şi mări toleranţa la durere. Însă cariera şi moştenirea portarului german aveau să se schimbe în timpul semifinalei atunci când Michel Platini a pasat lung în diagonală pentru Patrick Battiston.
Balonul a căzut o dată în afara careului de 11 metri, iar Battiston a încercat să îl agaţe şi să şuteze cu piciorul stâng înspre poartă şi peste portarul german, dar fără success, mingea trecând peste poartă.
Toni, care în tot acesta timp alerga înspre francez ca un tren deraiat, a sărit spre acesta din plin, cu mâinile, cu genunchii. Însă cu toate acestea doar şoldul germanului a făcut contact direct cu capul francezului.
Mingea trecuse cu mult peste poartă atunci când francezul s-a prăbuşit pe teren, lângă proprii doi dinţi. Colegii lui Battison se uitau şocaţi, iar lui Platini nu îi venea să creadă. Reprezentanţii echipei ”Cocoşului Galic” făceau semne disperate spre banca de rezerve pentru intervenţia medicilor, însă Toni se purta ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ba mai mult, el îi îndemna pe germani să avanseze întrucât se pregătea să degajeze mingea. Arbitrul nu a făcut absolut nimic, nici măcar nu acordat lovitură liberă, probabil era înmărmurit şi el de violenţa portarului. În cartea sa, Toni spunea că nu s-a dus să-l verifice pe francez de teama lui Platini şi a coechipierilor care ar fi putut să îl ia la bătaie. După meci, el a plătit factura dentală a francezului.
Battiston a rămas în spital cât timp echipa lui Toni a avansat spre finală, pe care au pierdut-o în faţa Italiei.
“L-am iertat pe Schumacher”, a spus el unui post de radio francez cu ocazia aniversării a 30 de ani de la coliziunea violentă. “Însă nu vreau să-l mai văd. S-a terminat.”
Franţa şi Germania de Vest s-au întâlnit din nou patru ani mai târziu, de data acesta în Mexic, iar meciul s-a încheiat tot cu victoria nemţilor. Acela a fost ultimul meci când s-au întâlnit în timpul unui Campionat Mondial. Până acum.
Cu toate acestea, unele lucruri nu se schimbă. Anul acesta, Germania şi Franţa sunt printre cele mai bune şi mai talentate echipe participante la Campionatul Mondial, iar pentru Die Mannschaft acesta lucru nu este surprinzător întrucât echipa nu a mai fost eliminată până în faza semifinalelor de mai bine de un deceniu.
Însă Franţa a urmat model german de fotbal şi a alcătuit o echipă puternică. Selecţionerul echipei, Didier Deschamps, a convocat doar patru veterani care au luat parte la turneul sportiv din 2010 din Africa de Sud, pe marginea terenului mizând pe viteză, iar la centru pe putere. Jucători precum Matuidi şi Paul Pogba vor da intensitate jocului şi vor lansa pe colegii lor mai creativi pentru a înscrie. Pe de altă parte, centrul german face echipa să fie printre favoritele turneului, însă în meciurile cu Ghana şi Algeria au avut probleme cu străpungerea unei defensive ghaneze organizate şi au avut nevoie de timp suplimentar pentru a învinge Algeria.
Franţa nu ar trebuie să fie mai prejos. Nu atâta timp cât nimeni nu îi scoate nimănui dinţii.
Pe terenul economic, Germania face jocul
Guvernul german a aprobat săptămâna aceasta proiectul de buget pentru 2015 care prevede că, pentru prima dată în ultimii 46 de ani, statul german nu va contracta datorii pentru cheltuieli bugetare, iar acest echilibru va fi menţinut până în 2018. Noul plan bugetar sublinează perspectiva cancelarului german Angela Merkel referitoare la posibilitatea menţinerii disciplinei bugetare în paralel cu creşterea economică sustenabilă. Planurile bugetare se bazează pe previziunile de creştere ale Germaniei de 1,8% anul acesta şi 2% în 2015, scrie The Wall Street Journal.
“Am atins o etapă crucială întrucât am reuşit să realizăm un plan de buget care trece fără a fi nevoiţi să ne împrumutăm. Vom cheltui doar ceea ce producem. Acesta este un semn de încredere pentru consumatori şi pentru companiile din Germania şi Europa”, a spus ministrul Finanţelor, Wolfgang Schauble.
Ministrul a îndemnat celelalte ţări europene să urmeze exemplul Germaniei şi să respecte regulile bugetare care solicită statelor membre ale Uniunii Europene să-şi menţină deficitul bugetar sub 3% din PIB. Berlinul încearcă astfel să le demonstreze partenerilor europeni că reformele economice structurale sunt benefice.
Bugetul federal este preconizat să crească de la 299,5 miliarde de euro în 2015 la 329,3 miliarde de euro în 2018. Ministerul de Finanţe intenţionează ca în următorii zece ani să reducă datoria publică a Germaniei sub 60%, limită prevăzută în Pactul European de Stabilitate şi Creştere.
Franţa, „omul bolnav” al Europi
Franţa este văzută în întreaga lume ca fiind o ţară care nu a reuşit să ţină pasul cu globalizarea şi nu a reuşit să-şi modernizeze sistemele economice şi modelul social. Cetăţenii francezi sunt mai pesimişti în legătura cu ce le rezervă viitorul decât au fost în ultimii zeci de ani, iar întrebarea care se pune în legătura cu viitorul Franţei este dacă ţara va reuşi să-şi găsească propriul drum, să risipească vălul economic sumbru şi să-şi reconstruiască prosperitatea, scrie Jean Pisani-Ferry într-o opinie publicată de Project Syndicate. Pisani-Ferry este comisarul general pentru planificare politică al guvernului de la Paris.
Punctul de plecare ar trebui să fie stabilirea unui diagnostic lucid, continuă el. În comparaţie cu ţările care au înregistrat acelaşi nivel de dezvoltare în urmă cu 25 de ani, Franţa nu a arătat semne de performanţă economică. Tendinţa este atât de îngrijorătoare încât este nevoie de o corecţie.
Rata şomajului este încă la un nivel ridicat, iar pentru capitolele la care Franţa se clasează mai bine, cum ar fi unii indicatori sociali legaţi de sistemul de sănătate, inegalitatea veniturilor sau prevenirea gradului de sărăcie, preţul plătit este creştere constantă a cheltuielilor publice şi ale datoriei.
Ferry consideră că pentru situaţia din prezent a Franţei nu este de vină lipsa de potenţial a economiei, ci incertitudinea francezilor cu privire la alegerile fundamentale. Societatea franceză este ambivalentă cu privire la propria identitate, la calea de urmat pentru modelul său social, la atitudinea faţă de globalizare şi la poziţia sa în Europa.
Economistul afirmă că toate societăţile democratice sunt caracterizate de dezbaterii insufleţite despre preferinţele colective, însă una dintre caracteristicile principale ale francezilor este că aceştia nu au încredere în propriile instituţii politice şi în lideri. Instituţiile şi factorii de decizie politică legitimă sunt elementele care ţin unite societăţile divizate şi le ajută să depăşească problemele, iar Franţa nu dispune de acest lipici.
O altă cauză a deficienţelor Franţei este modul în care aceasta alege să se reformeze. Reformele economice şi sociale tind să se implementeze treptat. Fiecare guvern îşi îndeplineşte partea referitoare la reglementări, dar îşi asumă un timp scurt pentru o revizuire ambiţioasă. Ca rezultat, cetăţenii francezi privesc fiecare reformă ca fiind parţială, temporară şi posibil reversibilă.
Franţa trebuie să se decidă cu privire la unele decizii. Pentru început, ţara trebuie să-şi construiască o economie mai agilă şi mai deschisă. Franţa nu se mai poate baza pe acelaşi model de creştere care a ajutat-o în trecut întrucât şi-a pierdut din eficacitate. De asemenea trebuie să renunţe la mercanitilism, politică economică conform căreia puterea unei naţiuni poate fi mărită dacă exporturile sunt superioare importurilor, şi să îşi stabilească obiective care presupun atât importuri cât şi exporturi mai mari. De asemenea, trebuie să extindă domeniul de aplicare pentru comerţul internaţional, de exemplu prin deschiderea învăţământului superior spre internaţionalizare. Modelul social francez trebuie regândit, concluzionează Ferry. Modelul a fost construit pentru o lume care a dispărut de mult, în care majoritatea angajaţilor aveau acelaşi angajator pe întreaga durată a carierei lor. Protecţia locului de muncă, învăţarea pe întreg parcursul vieţii precum şi beneficiile sociale trebuie să fie reconstruite în jurul individului, şi nu al locului de muncă.
