Business Internaţional

Grecia a primit un răgaz de doi ani în lupta cu deficitul, dar problema reducerii datoriilor a pus zona euro în conflict cu FMI

Grecia a primit un răgaz de doi ani în lupta cu deficitul, dar problema reducerii datoriilor a pus zona euro în conflict cu FMI

Christine Lagarde, directorul general al FMI: „În mod cert, avem viziuni diferite“. Foto: AFP

Autor: Ioana Nita

14.11.2012, 00:02 489

Miniştrii de finanţe din zona euro au amânat pentru încă o săptămână luarea unei hotărâri privind următoarea tranşă, de 31,3 miliarde euro, din ajutor financiar stabilit pentru Grecia din cauza discuţiilor aprinse dintre Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi creditorii UE referitoare la inter­valul în care Atena ar trebui să-şi aducă datoriile la un nivel sus­tenabil.

Grecia a primit însă doi ani în plus pentru atingerea ţintei de deficit bugetar impusă de creditori.

Luarea unei decizii în privinţa fondurilor de la creditori este vitală pentru soarta economiei Greciei, care se îndreaptă spre cel de-al şaselea an de recesiune, scrie presa internaţională.

Jean Claude Juncker, preşe­dintele Eurogroup, şi Christine Lagarde, directorul general al FMI, s-au contrazis public după o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro în privinţa ţintei de a aduce datoria Greciei la nivelul considerat sustenabil de 120% din PIB. Juncker a susţinut că ţările din zona euro sunt dispuse să-i acorde Atenei doi ani în plus, până în 2022, pentru a atinge ţinta. Însă Lagarde s-a împotrivit, afirmând că în viziunea FMI ţinta potrivită pentru ca nivelul datoriei să ajungă la 120% din PIB rămâne cea stabilită anterior, anul 2020. Cele mai recente previziuni bugetare arată că datoria Greciei va depăşi anul viitor 190% din PIB.

Ajutorul de la FMI este incert

"În mod cert, avem viziuni diferite", a spus şefa FMI, care consideră că ţările din zona euro ar trebui să îşi asume pierderile din împrumuturile acordate statului elen.

Acest lucru este însă respins la nivel politic, mai ales de către Germania, notează EUobserver.

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de finanţe, consideră că anul 2020 reprezintă o ţintă prea ambi­ţioasă pentru reducerea datoriei Greciei, iar ministrul de finanţe al Franţei susţine că scopul este ca Grecia să primească următoarea tranşă din bailout până la sfârşitul lunii, conform Thomson Reuters. Din cauza acestor divergenţe, luarea unei decizii a fost amânată pentru 20 noiembrie, când va avea loc o nouă întâlnire a celor doi creditori interna­ţionali care oferă împreună asistenţă financiară Greciei.

Participarea FMI a devenit însă incertă. Cu toate acestea, miniştri de finanţe din zona euro au convenit să îi acorde Atenei încă doi ani, până în 2016, pentru reducerea deficitului bugetar la 2% din PIB şi s-au angajat să acopere necesarul de finanţare rezultat, de până la 32,6 mld. euro, potrivit Bloomberg.

Amânarea deciziei ridică probleme Greciei, care are de plată cinci miliarde de euro pentru vineri, când ajung la scadenţă o parte din obligaţiunile emise de statul elen. Însă oficialii UE sunt încrezători că Grecia nu va intra în incapacitate de plată.

Spania are nevoie urgentă de bailout

În timp ce Grecia are nevoie de mai mult timp pentru a implementa măsurile de austeritate şi pentru a-şi reduce datoria publică şi deficitul bugetar, Spania are nevoie urgentă de bailout, avertizează Lorenzo Bini Smaghi, fost membru în consiliul BCE.

"Spania trebuie să îşi relanseze economia şi să diminueze costurile de finanţare, iar singura modalitate de a face acest lucru este să solicite un program de bailout", a spus Bini Smaghi.

Deşi economia Spaniei este în recesiune, iar rata şomajului depăşeşte 25%, premierul Mariano Rajoy nu a cerut până acum ajutor de la BCE sau de la ESM din cauza austerităţii dure pe care instituţiile ar impune-o ţării sale.

Premierul Portugaliei: Austeritatea este singura soluţie

Dacă Spania se fereşte de noi măsuri de austeritate, în cazul Portugaliei situaţia este contrară, premierul portughez Pedro Passos Coelho afirmând, dar în timpul vizitei de săptămâna aceasta a cancelarului german Angela Merkel, că singura opţiune a ţării sale este să continue reformele economice severe.

"Ştim că situaţia socială este dificilă şi că este mult mai uşor să vorbeşti despre reforme decât să continui propriu-zis măsurile de austeritate. Suntem conştienţi de probleme, dar considerăm că aceasta este singura soluţie pentru a merge înainte", a spus Passos Coelho la conferinţa de presă organizată cu ocazia vizitei lui Merkel.

Merkel a sosit la Lisabona pentru o vizită scurtă de o zi cu ocazia căreia şi-a manifestat sprijinul şi aprecierea faţă de eforturile Portugaliei privind implementarea reformelor impuse odată cu primirea bailoutului de 78 miliarde euro de la FMI şi UE în 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO