Business Internaţional

Guvernul britanic, încrezător că va ajunge la un acord cu UE privind Brexit în termenul stabilit

Guvernul britanic, încrezător că va ajunge la un acord...

Autor: Mircea Olteanu

15.12.2016, 18:22 112

"Guvernul este în totalitate încrezător că va reuşi să negocieze un acord în perioada de timp deja stabilită", a afirmat oficialul britanic, care a precizat că M.Britanie intenţionează să obţină un acord care să ofere cele mai bune condiţii posibile pentru comerţ şi acces la piaţa comună a Uniunii Europene.

Anterior, BBC News a relatat că Ivan Rogers, ambasadorul britanic la UE, ar fi informat Guvernul de la Londra asupra faptului că negocierile privind un acord comercial post-Brexit ar putea dura până la zece ani şi există riscul să eşueze.

În cadrul unei reuniuni private a Guvernului de la Londra, Rogers a avertizat că liderii europeni se aşteaptă ca un astfel de acord comercial nu va fi finalizat înainte de începutul sau mijlocul deceniului viitor.

Diplomatul britanic a mai declarat că acordul ar putea fi respins de parlamentele statelor membre UE.

"Nu este opinia lui Sir Ivan Rogers, nu este opinia Guvernului", a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că Rogers a comunicat părerile unor oficiali din alte state.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO