Business Internaţional

În Italia guvernul se uită în buzunarele bogaţilor: ar putea introduce un impozit pe avere

În Italia guvernul se uită în buzunarele bogaţilor: ar putea introduce un impozit pe avere

Foto: Shutterstock

Autor: Alexandru Matei

14.11.2011, 11:32 353

"Taxaţi-i pe bogaţi" este sloganul care se aude tot mai des în Italia, în condiţiile în care ţara încearcă să îşi facă ordine în finanţele publice, scrie The Wall Street Journal.

Ideea nu este nouă: Spania a anunţat anul acesta că reintroduce temporar un impozit pe avere, iar Franţa are de mult timp o astfel de taxă. Ideea este atractivă pentru Italia, unde populaţia are o avere totală ce a fost estimată ultima dată la 8.600 de miliarde de dolari, sau de 5,4 ori Produsul Intern Brut, conform datelor băncii centrale a Italiei. Aceasta ar putea fi una dintre primele măsuri adoptate de noul guvern, condus de Mario Monti.
Primul lucru pe care trebuie să îl facă guvernul este să stabilească baza de impozitare. Conform datelor din 2009, gospodăriile italiene aveau active fizice în valoare de 5.900 de miliarde de euro. Activele financiare, inclusiv depozite bancare şi fonduri de pensii totalizau 3.600 de miliarde de euro. Din acestea se scad ipotecile şi alte împrumuturi în valoare de 860 de miliarde de euro.

Dintre activele fizice, statul ar putea impozita doar locuinţele şi terenurile, evaluate la 5.100 de miliarde de euro, sugerează banca americană JP Morgan. Baza de impozitare pentru activele financiare ar putea fi redusă până la 1.600 de miliarde de euro dacă impozitul nu se aplică conturilor de economii şi deţinerilor de obligaţiuni de stat.

Următoarea decizie importantă este ce procent din populaţie să fie taxată. Dacă numai cei mai bogaţi 10% dintre italieni vor fi impozitati, aproximativ 45% din averea gospodăriilor ar putea fi luată în calcul. Pornind de la această ipoteză, averea gospodăriilor ce ar putea fi taxată se ridică la 2.700 de miliarde de euro.

Impozitele pe avere tind însă să fie destul de reduse. În Spania aceasta variază între 0,2% şi 2,5%, iar în Franţa între 0,5% şi 1,8%. Aşadar, dacă Italia decide introducerea unui impozit de 1% de exemplu, acesta ar putea aduce la buget 27 de miliarde de euro pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO