Business Internaţional

Inca o tranzactie, de 25 mld. $, a cazut pe piata americana

28.09.2007, 18:58 14

Planul de preluare al Sallie Mae, cea mai mare banca din SUA care acorda imprumuturi pentru studenti, ar putea fi lasat deoparte, dupa ce investitorii au anuntat ca termenii contractului sunt inacceptabili, informeaza MSNBC.
Investitorii erau dispusi sa plateasca in schimbul preluarii suma de 25 mld. $ (17,7 mld. euro), adica 60 $ pe actiune, dar, recent, au anuntat ca nu vor incheia tranzactia pana cand termenii din contract nu vor fi renegociati. Grupul de investitori a avertizat in ultimele luni ca noua lege care se refera la creditele acordate studentilor, care urmeaza sa fie semnata in cateva zile de presedintele Bush, ar putea afecta semnificativ tranzactia.
Daca legea va intra in vigoare, investitorii ar putea invoca o clauza din contract care le da dreptul sa rupa intelegerea in cazul in care termenii din contract ar fi drastic afectati de prevederile noii legi. Noua legislatie ar putea reduce profitul net al companiei cu 1,8 pana la 2,1% pe an in urmatorii cinci ani. Cele doua parti contractante au interpretari diferite asupra efectelor negative care s-ar putea rasfrange asupra intelegerii incheiate in aprilie, Sallie Mae considerand ca pierderile anticipate nu ar constitui un motiv suficient pentru a renunta la intelegere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO