Business Internaţional

Întrebările la care trebuie să găsească răspuns Petro Poroşenko, noul preşedinte ales al Ucrainei

Petro Poroşenko, magnatul din industria ciocolatei, este noul preşedinte ales al Ucrainei

Petro Poroşenko, magnatul din industria ciocolatei, este noul preşedinte ales al Ucrainei

Autor: Daniela Stoican

27.05.2014, 00:04 447
Victoria magnatului din industria ciocolatei Petro Poroşenko în alegerile prezidenţiale din Ucraina ar putea să pară uşoară prin prisma celor peste 50% din voturi câştigate chiar din primul tur, însă misiunea pe care o are ar pune la grea încercare pe oricare lider european. Ţara îi este divizată, Rusia n-o lasă să meargă pe drumul propriu, iar economia se îndreaptă spre o recesiune de durată.

CNBC a realizat o listă cu întrebări la care Poroşenko va trebui să găsească răspuns:

1. Va putea lucra noul preşedinte cu Rusia? Preşedintele rus Vladimir Putin a pus la îndoială legitimitatea alegerilor prezidenţiale, dar Poroşenko şi Putin va trebui să ajungă la o înţelegere pentru a dezamorsa criza dintre Rusia şi Ucraina. Disputa privind preţul gazelor şi factura neplătită de Ucraina au răcit relaţiile şi mai mult. Uniunea Europeană intenţionează să rezolve disputa în această primăvară, data limită până la care Rusia a cerut Ucrainei să plătească în avans pentru gazele furnizate fiind 1 iunie.

2. Poate Poroşenko să readucă unitatea în Ucraina? Ţara pare să fi pierdut definitiv Crimeea, anexată de Rusia. Poate oare noul preşedinte să readucă sub control regiunile rebele din est şi sud?

3. Poate el să gestioneze situaţia economică? Economia Ucrainei este într-o situaţie deplorabilă. Iar nota de plată pentru ca Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să ajute economia să-şi revină este dureros de mare (preţurile la gaze vor fi mai mari indiferent dacă ruşii opresc sau nu robinetul). Cât va mai putea el convinge o populaţie care s-a confruntat cu douăzeci de ani de eşecuri să suporte încă şi mai multă suferinţă?

4. Este el capabil  să îi convingă pe scepticii din mişcarea Euromaidan, care l-a pus pe fugă pe fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici, că nu este doar un alt oligarh şi că nu face parte din vechiul regim corupt? El a fost ministru în timpul lui Ianukovici şi a jucat un rol important în politica internă a Ucrainei de-a lungul celor douăzeci de ani tulburi de când statul a devenit independent după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

5. Are el sprijinul oligarhilor ucraineni? Poroşenko va  avea nevoie de ei, mai ales în estul ţării. Cel mai bogat om de afaceri ucrainean, Rinat Ahmetov, s-a exprimat recent împotriva separatismului. Poroşenko va avea nevoie de el. De asemenea, va avea nevoie ca miliardarul Igor Kolomoiski şi fostul premier Iulia Timoşenko, care s-a plasat pe locul doi în alegeri, să fie de partea lui.

6. Iar cu corupţia cum rămâne? Liderul politic de opoziţie Vitali Kliciko, care s-a retras din cursa pentru prezidenţiale pentru a-l susţine pe Poroşenko, a declarat pentru CNBC că ţara lui este cea mai coruptă din Europa.

Lupta împotriva corupţiei este o sarcină dificilă când instituţiile sunt prea slabe pentru a curăţa de corupţi toate nivelurile societăţii.

7. Va putea respecta Poroşenko înţelegerea cu FMI şi cu UE? Pentru a obţine susţinere economică, ţara trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Ucraina nu a reuşit în ultimii zece ani, nici sub guverne pro-vestice, nici sub unele pro-ruse, să îndeplinească criteriile FMI. Vor sta oare diferit lucrurile de data aceasta?

8. Cum abordează ţara autoapărarea? În mod clar Kremlinul nu doreşte ca Ucraina să intre în NATO, dar Ucraina nu este capabilă să se apere singură în acest moment într-un conflict cu armata rusă. Se va echipa cu arme din Vest, dar va rămâne în afara NATO?  Senatorul american republican Rob Portman a declarat pentru CNBC că SUA ar trebui să se mişte rapid şi să furnizeze arme Ucrainei, dar să nu trimită trupe terestre.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO