Business Internaţional

Investitorii continua sa iasa de pe burse

16.08.2007, 20:21 10

Indicele MSCI World a pierdut 1,1% pana la 1501,16 puncte. Indicele a inregistrat un declin de 9,3% din momentul atingerii valorii maxime, pe 19 iulie pe fondul temerilor legate de posibilitatea ca problemele pietei americane ipotecare secundare sa se extinda si pe alte piete, afectand cresterea economica, generand o stagnare a preluarilor si reducand valoarea investitiilor, scrie Bloomberg.
Bancile UBS si Deutsche Bank au inregistrat cele mai dramatice scaderi din randul bancilor europene dupa ce analistii si-au redus ratingurile cu privire la actiunile bancilor europene, indicand ca profitul acestora va fi afectat de conditiile mai dificile de pe pietele financiare.
UBS, cea mai mare banca europeana, a inregistrat o scadere de 2,4% a valorii actiunilor pana la 61,95 de franci. Actiunile bancii au inregistrat cea mai dramatica scadere din ultimul an, dupa ce oficialii bancii au anuntat ca profitul ar putea fi afectat de conditiile "turbulente" de pe piata. Actiunile Deutsche Bank au pierdut 3,4% pana la 91,15 euro.
In Europa de Vest, indicii nationali de referinta s-au aflat in scadere pe toate cele 13 piete deschise. Indicele francez CAC 40 a scazut cu 1,7%, indicele german DAX a pierdut 0,9%, iar cel britanic FTSE 100 a inregistrat un declin de 1,6%. Pietele din Austria, Luxemburg, Grecia si Italia au fost inchise ieri. Indicele Bursei din Budapesta, BUX, a scazut cu 2,1%.
"Exista un nivel foarte ridicat de nesiguranta privitor la ceea ce se intampla cu cei care au avut de pierdut de pe urma crizei de pe pietele de credit", a declarat Thomas Steinemann, din Cadrul Vontobel Asset Management din Zurich. "Nu cred ca pietele vor asista la o revenire a apetitului pentru risc".
In SUA, indicele Standard & Poor's 500 a inregistrat o pierdere de 1,8%. Contractele futures pe indicele S&P 500 ce expira in septembrie au consemnat o scadere de 0,2%.
Scaderile au survenit in ciuda declaratiei Fed conform careia va continua sa injecteze fonduri pe pietele financiare daca acest lucru va fi necesar. Fed a pompat deja fonduri de urgenta in valoare de miliarde de dolari in sistemul bancar in ultimele zile, masuri similare fiind luate si de Banca Centrala Europeana si de Banca Japoniei.
Temeri privitoare la o posibila incetinire a consumului in Statele Unite au fost generate de gigantul din retail Wal-Mart, care si-a redus proiectiile privitoare la profit.
In Asia, actiunile au atins cea mai scazuta valoare din trei luni, cele mai mari scaderi fiind consemnate de Mitsubishi UFJ Financial Group si Sumitomo Mitsui Financial Group, dupa ce bancile au raportat pierderi legate de investitiile in sectorul american ipotecar suprime. Indicele MSCI Asia-Pacific a pierdut 2,3% pana la 145,78 puncte. Indicele japonez Nikkei 225 Stock Average a inregistrat o pierdere de 2,2%.
Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a declarat ca, in ciuda scaderii preturilor la actiuni, economia continua sa fie solida.
Indicele australian S&P/ASX 200 a pierdut 3%, pana la cel mai scazut nivel din ultimele cinci luni in urma publicarii unui raport ce indica cel mai semnificativ declin al increderii consumatorilor din noua luni.
Indicele indonezian Jakarta Composite a scazut cu 6,8%, cel mai drastic declin din ultimii trei ani. Tranzactiile din India si Coreea de Sud au fost suspendate ieri.


Criza din SUA ar putea aduce pierderi de 1 mld. $ pentru Citigroup
Potrivit analistilor de la Sanford C. Bernstein, Citigroup, una dintre cele mai mari banci din Statele Unite, se poate astepta la pierderi de peste 740 de milioane de euro in al treilea trimestru ca urmare a crizei de pe piata imobiliara, scrie Bloomberg. Potrivit analistilor intervievati, compania ale carei actiuni se tranzactioneaza in prezent la pretul de 34 de euro, va inregistra in trimestrul al treilea un profit de 4,2 miliarde de euro. "Investitorii sunt ingrijorati de expunerea mare pe care o are banca pe piata ipotecara", au declarat Howard Manson si Michael Howard, analisti la Bernstein. Se presupune ca Citigroup a inregistrat in al doilea trimestru pierderi ce depasesc 150 de milioane de euro din cauza scaderii numarului de credite vandute. Potrivit datelor detinute de Bloomberg, Citigroup se situeaza pe locul trei in clasamentul vanzarilor de credite ipotecare, dupa JPMorgan Chase si Bank of America.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO