Business Internaţional

Investitorii gigantului petrolier Iukos dau in judecata Kremlinul

08.11.2004, 00:00 10

Actionarii de la Iukos solicita ajutor de la organismele internationale pentru a obtine compensare din partea autoritatilor ruse pentru scaderea valorii de piata a Iukos, relateaza Financial Times. Tim Osborne, directorul Menatep, care controleaza 60% din Iukos, a declarat ca a inaintat o plangere impotriva administratiei ruse, invocand termenii unui tratat din domeniul energetic care a fost incheiat de Rusia pentru a proteja investitorii. Modul in care a fost tratat Iukos ar putea afecta si relatiile tarii cu Suedia, tara din care provin cei mai multi investitori de la Bursa din Moscova. Acestia au subliniat totodata ca acest eveniment ar putea afecta integrarea Rusiei in cadrul sistemului economic mondial. Actiunea Menatep este prima actiune mai agresiva declansata de investitorii Iukos, care are ca scop recuperarea daunelor cauzate de scaderea pretului de piata al companiei, despre care se crede ca are o puternica motivatie politica. Actiunile Iukos au scazut cu 82% de anul trecut, ajungand ca o actiune sa valoreze 2,90$.


Vestea a venit intr-o perioada in care Iukos a anuntat ca va tine o intalnire extraordinara a consiliului administrativ pe 20 decembrie pentru a afla parerea actionarilor in legatura cu inaintarea cererii de declarare a falimentului pentru a obtine compensatiile promise de tratat. Atat Cipru cat si Rusia sunt semnatare ale acestui tratat, care are drept scop protejarea investitorilor prin acordarea de compensatii corecte pentru orice pierdere sau expropriere a bunurilor. Daca statul rus nu ajunge la o intelegere amiabila in urmatoarele trei luni, Menatep are dreptul sa solicite arbitraj international. Osborne a declarat ca tocmai a inmanat notificarea de incepere a procesului de negociere. Citatia va fi inmanata de cele doua divizii Iukos din Cipru: Hulley si Iukos Universal, prin care Menatep detine actiuni la Iukos.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO