Business Internaţional

Istoria din spatele colosului cu care Europa ar putea rivaliza cu SUA pe piaţa aerospaţială şi a apărării

Istoria din spatele colosului cu care Europa ar putea rivaliza cu SUA pe piaţa aerospaţială şi a apărării

Eurofighter Typhoon, rodul colaborării dintre EADS şi BAE Systems, este aeronava de luptă devenită emblema puterii aeriene a Europei. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

14.09.2012, 00:04 2999

Dacă în 2001 britanicii de la BAE Systems voiau să dicteze termenii unei fuziuni cu rivalii de pe continent EADS, acum povestea s-a inversat. Ceea ce BAE a visat în urmă cu 11 ani, EADS este pe cale să împlinească. Dacă vor fuziona, companiile vor forma al doilea grup ca mărime la nivel mondial cu activităţi în domeniul aerospaţial şi apărare, după americanii de la Boeing, cu afaceri anuale mai mari decât PIB-ul Slovaciei şi vor deveni principalul furnizor pentru eforturile militare ale Europei.

EADS şi BAE Systems au anunţat recent că lucrează la un proiect de fuziune a celor două companii. Rezultatul ar fi naşterea unui colos european în domeniul aerospaţial. Însă crearea unui "Boeing european" nu este o idee nouă. Ideea a stat la baza proiectului prin care a luat fiinţă EADS în 2000, fructul mariajului dintre companiile Aerospatiale din Franţa, Dasa din Germania şi Casa din Spania, scrie Le Figaro. În toamna anului 2001 tânărul grup îşi prezenta deja viitorul superjumbo, A380, cu care şi-a zăpăcit observatorii, dar şi pe cei de la BAE, care deţinea atunci 20% din acţiunile Airbus. La acea vreme EADS nu avea prea mare greutate pentru bursă în pofida perspectivelor de profit şi dezvoltare. Au venit însă atentatele teroriste din New York din 2001, care au aruncat în criză lumea transportului aerian. Noile condiţii de afaceri au lovit compania-mamă a Airbus, aeronautica reprezentând două treimi din activitatea acesteia. Dar şeful BAE, Dick Evans, a văzut aici o oportunitate pe care

n-o putea ignora. La acea vreme BAE era cel care punea condiţii, raportul de forţe era net în favoarea companiei. Astăzi însă situaţia este complet diferită, notează publicaţia franceză. În septembrie 2001 Evans a negociat direct cu părintele fondator al EADS, Jean-Luc Lagardère, un bun cunoscător al industriei de profil. În urma discuţiilor, mai multe bănci, printre care JPMorgan, au fost angajate pentru a lucra la planurile unei fuziuni totale. Astfel, BAE ar fi urmat să preia controlul total al EADS, grupul ar fi avut un singur CEO şi cotaţia proprie pe bursa londoneză. Dar dosarul a fost închis câteva luni mai târziu, cele două companii nereuşind să se în­ţeleagă. Negocierile s-au lovit de încăpă­ţânarea lui Lagardère de a renunţa la conducerea grupului şi de propunerile BAE, una dintre acestea interzicând acţionarilor să aibă drepturi speciale. De asemenea, pentru statul francez, care deţinea 15% din EADS, era de neconceput să fie privat de controlul unei companii strategice. Controlul ar fi trecut în mâinile britanicilor.

În prezent, planurile fuziuni pun EADS într-o poziţie de superioritate. Compania vrea să deţină 60% din gigantul pe care-l va crea, iar BAE nu are puterea de a se im­pune. "Compania şi-a atins apogeul. A câş­tigat mulţi bani aprovizionând comba­tanţii din Afganistan şi Irak. Însă aceste timpuri au trecut. Nu trebuie uitat impactul reducerii bugetelor militare în Europa şi SUA", a afirmat un expert în industria de profil. Şi pe bursă raportul de forţe este în favoarea EADS, care are o capitalizare de 23 miliarde euro, faţă de 18 miliarde euro pentru BAE.

BAE Systems, un pilon al aeronauticii europene

BAE Systems a apărut în 1999 în urma fuziunii dintre British Aerospace şi Marconi Electronic Systems, unitate a The General Electric Company. Britanicii s-au alăturat astfel mişcării de consolidare a sectorului european de apărare şi aeronautică, iniţiată ca reacţie la fuziunea dintre Boeing şi McDonnel Douglas în SUA cu doi ani mai devreme. Acum BAE a ajuns la o cifră de afaceri de aproape 24 miliarde de euro, ceea ce plasează compania pe locul trei în clasamentul mondial al grupurilor cu afaceri în domeniul apărării şi are peste 100.000 de angajaţi la nivel mondial.

În urma fuziunii BAE cu EADS s-ar forma un grup cu 220.000 de angajaţi în întreaga lume şi afaceri de 100 miliarde dolari pe an, cu active variind de la aeronave civile la avioane de război Eurofighter şi submarine nucleare.

BAE Systems s-a aflat în centrul unui scandal în România, în urma achiziţionării de către statul român în 2003, prin intermediul companiei britanice, a două fregate, Regele Ferdinand şi Regina Maria, pentru care au fost plătite 116 milioane lire sterline. Afacerea a fost calificată de The Guardian ca fiind "cea mai mare achiziţie de arme a României". Fregatele britanice, scoase din uzul Marinei Britanice din cauza vechimii, s-au dovedit a fi mult sub performanţele şi dotările fostului distrugător Mărăşeşti, retrogradat la clasa fregată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO