Business Internaţional

Londra avertizează că sunt posibile şi alte "veşti proaste" în scandalul cărnii de cal

Autor: Iuliana Enache

09.02.2013, 18:10 251

"Este posibil să avem şi alte veşti proaste (...) Cred că trebuie să fim realişti", a declarat Paterson, la încheierea unei reuniuni de urgenţă la Londra cu autorităţile sanitare şi principalele lanţuri de supermarketuri, între care Tesco, Asda, Morrisons şi Sainsbury's.

Ministrul a amintit că a cerut teste în cazul tuturor preparatelor pe bază de carne de vită şi că aşteaptă "rezultate semnificative" până vineri.

El a insistat, de asemenea, asupra hotărârii sale de "a face lumină" în acest caz care a afectat mai multe ţări europene, între care Franţa, care a furnizat aceste produse, şi România, de unde ar proveni carnea.

În acest scandal, fie a fost "o neglijenţă gravă", fie "un complot internaţional infracţional", care a constat în introducerea voluntară a cărnii de cal în produse etichetate "carne de vită", a apreciat Paterson.

Importante cantităţi de carne de vită - până la 100 la sută - au fost descoperite în lasagna şi spaghete bolognese distribuite în Marea Britanie de Findus şi Aldi şi furnizate de compania franceză Comigel.

Potrivit autorităţilor britanice, ţară în care consumul de carne de cal este un tabu, produsele incriminate nu reprezintă un pericol pentru sănătate.

Dar Agenţia britanică pentru siguranţa alimentară (FSA) a generat îngrijorare, cerând Findus să efectueze "teste pentru a identifica eventuala prezenţă în lasagna a fenilbutazonei", un produs folosit pentru tratarea durerii la cai. Animalele tratate cu acest medicament sunt interzise consumului uman, de teama unor "riscuri pentru sănătate", potrivit FSA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO