Business Internaţional

Marea Britanie: 2017, cel mai slab an la capitolul cheltuieli ale consumatorilor din 2012

Marea Britanie: 2017, cel mai slab an la capitolul...

Autor: Catalina Apostoiu

09.01.2018, 00:00 117

Recent, a devenit clar că gospodăriile britanice resimt presiuni din ce în ce mai mari de pe urma creşterii inflaţiei, relatează Bloomberg. Consumatorii şi-au redus cheltuielile pentru prima dată în ultimii ani în 2017, potrivit unui sondaj realizat de Visa, în timp ce presiunile pe venituri au fost indicate de Halifax drept unul dintre factorii aflaţi în spatele declinului preţurilor locuinţelor înregistrat luna trecută.

Cele două rapoarte evidenţiază impactul negativ al deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană asupra consumatorilor acestei ţări, în condiţiile în care nesiguranţa se adânceşte, iar deprecierea lirei sterline se resimte la nivelul întregii economii.

Inflaţia se situează acum la 3,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii peste cinci ani şi jumătate, iar creşterea salariilor nu ţine pasul. Drept urmare, economiştii anticipează o încetinire a economiei britanice la o rată anuală de 1,4% în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO