Business Internaţional

Noi atacuri asupra instalaţiilor energetice din Ucraina

Noi atacuri asupra instalaţiilor energetice din Ucraina

Autor: Cosmin Pirv

22.10.2022, 11:32 47

Infrastructura critică din Ucraina a fost din nou lovită sâmbătă, în mai multe regiuni fiind raportate lovituri asupra unor instalaţii energetice, informează Reuters.

Au fost lovite, potrivit oficialilor locali, facilităţi energetice din regiunile Odesa, Kirovohrad şi Lutsk.

„Un alt atac cu rachete din partea teroriştilor care luptă împotriva infrastructurii civile şi a oamenilor”, a scris şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, Andriy Yermak, pe Telegram.

Administraţia Volodimir Zelenski le-a cerut, joi, partenerilor din NATO şi din Uniunea Europeană să furnizeze asistenţă Ucrainei, în contextul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice.

Potrivit Kievului, bombardamentele ruse din ultimele săptămâni au afectat aproape 40% din capacitatea Ucrainei de a produce electricitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO