Business Internaţional

Numărul şomerilor din Germania a crescut în august pentru a cincea lună consecutiv

Numărul şomerilor din Germania a crescut în august pentru a cincea lună consecutiv

Autor: Vlad Popescu

31.08.2012, 00:04 348

Numărul şomerilor din Germania a continuat să crească în august, pentru a cincea lună consecutiv, însă rata şomajului a stagnat la 6,8%, potrivit datelor oficiale anunţate joi, citate de Bloomberg.

Criza datoriilor de stat din zona euro reduce cererea de pe cea mai mare piaţă de export a Germaniei şi, în consecinţă, companiile germane amână investiţiile şi angajările pentru vremuri mai puţin incerte.

Numărul şomerilor din Germania a crescut cu 9.000 pe datele ajustate sezonier, la 2,9 milioane, a anunţat Agenţia Federală a Muncii din Nu­remberg.

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indica o creştere de doar 7.000 de şomeri.

Rata şomajului din Ger­mania este încă la minimul ultimilor 20 de ani, iar salariile sunt în creştere, stimulând consumul intern al celei mai mari economii europene, care continuă să crească în pofida crizei din Europa. Până în luna aprilie a acestui an şomajul din Germania a scăzut continuu timp de doi ani şi jumătate.

Creşterea economică a Germaniei a încetinit la 0,3% în trimestrul al doilea de la plus 0,5% în primele trei luni ale anului. În zona euro, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,2% în perioada aprilie-iunie, după stagnare în primul trimestru şi o scădere de 0,3% în ultimele trei luni din 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO