Business Internaţional

Oficial canadian: Europa nu face destul împotriva crizei. Statele G20 ar putea fi nevoite să intervină

Oficial canadian: Europa nu face destul împotriva crizei. Statele G20 ar putea fi nevoite să intervină

Autor: Mediafax

23.12.2011, 10:09 335

Flaherty nu a oferit detalii în intervenţia televizată la Canadian Broadcasting Corp, dar a criticat liderii zonei euro pentru că "nu fac destul" în privinţa soluţionării crizei, care este pe cale să devină "una foarte serioasă".

El a adăugat că ţările cu economii mari din zona euro ar trebui să-şi recapitalizeze băncile din bani publici.

"Asta nu exclude întreaga lume şi ţările G20, şi mă adresez colegilor mei din G20. Lumea a început să-şi dea seama că, în final, trebuie să oferim ajutor, într-un fel sau altul, să nu ne facem că nu vedem, pentru că repercusiunile prăbuşirii zonei euro ar fi globale", a afirmat Flaherty.

El a arătat că Europa ar trebui să asigure cea mai mare parte din resursele unui plan global de combatere a crizei datoriilor de stat din zona euro.

Ministrul canadian consideră că planul liderilor europeni de a contribui cu 200 miliarde euro la resursele Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a ajuta statele de la "periferia" zonei euro "nu înseamnă prea mult", deoarece ar fi nevoie de cel puţin 1.000 miliarde euro.

Canada şi-a temperat opoziţia faţă de o contribuţie suplimentară la FMI pentru a salva zona euro.

"Dacă în final toate statele G20 vor oferi resurse suplimentare FMI, pentru a permite Fondului să se implice în rezolvarea crizei din zona euro, atunci cred că sprijinul ar fi generalizat, sincer din cauza fricii de o criză economică globală" , a spus Flaherty.

Canada a respins până acum ideea contribuirii la un fond de salvare a zonei euro, considerând că Europa dispune de suficiente resurse proprii pentru a combate criza, iar FMI este în primul rând răspunzător de ajutorarea ţărilor sărace.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO