Business Internaţional

Optimism pe Wall Street: S&P 500 la maximul ultimelor nouă luni

Optimism pe Wall Street: S&P 500 la maximul ultimelor nouă luni

Autor: Vlad Popescu

17.02.2012, 10:16 345

Bursa de la New York a închis joi în urcare, cu indicele S&P 500 la maximul ultimelor nouă luni, datorită datelor economice pozitive din SUA şi speranţelor că Grecia ar putea obţine săptămâna viitoare, după mai multe amânări, cel de-al doilea acord de finanţare externă, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în creştere cu 0,96%, iar S&P 500 a avansat cu 1,1%, în timp ce Nasdaq Composite s-a apreciat cu 1,51%.

S&P 500 a înregistrat cea mai semnificativă creştere în termeni procentual din ultimele două săptămâni şi a atins maximul ultimelor nouă luni.

Toate sectoarele din componenţa indicelui au închis în urcare, cu creşteri puternice ale acţiunilor din industria financiară, a tehnologiei şi a materiilor prime.

Acţiunile bancare au evoluat pozitiv în pofida avertismentului agenţiei de rating Moody's, care a anunţat că ar putea retrograda 17 bănci intenaţionale şi 114 instituţii financiare europene, subliniind impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupca sistemului financiar mondial.

Grecia anticipează că va obţine luni aprobarea miniştrilor Finanţelor din zona euro pentru iniţierea schemei de preschimbare de obligaţiuni pentru reducerea datoriilor către creditorii privaţi, a declarat joi un purtător de cuvânt al guvernului elen.

Comentariile oficialului elen au declanşat creşterea acţiunilor financiare. Goldman Sachs a închis în urcare cu 1,4%, iar Bank of America cu 4%, deşi ambele instituţii sunt vizate de avertismentul Moody's.

Acţiunile Microsoft au atins maximul ultimelor 52 de săptămâni, în urcare cu 4% pe piaţa Nasdaq, pe un rulaj ridicat.

Titlurile Apple, care au influenţat semnificativ direcţia pieţei în şedinţa de miercuri, au încheiat în urcare cu 0,9%, menţinându-se peste pragul de 500 de dolari, pe un volum de 33 milioane de unităţi, faţă de o medie de sub 20 milioane în ultimele zece zile.

Potrivit presei chineze, unele municipalităţi din China au cerut retailerilor să retragă tabletele iPad din magazine până la soluţionarea unei dispute între Apple şi o companie chineză privind mărci înregistrate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO