Business Internaţional

Pacatele capitale care au trimis Fiat in iad

19.12.2002, 00:00 20

Doua ore au fost suficiente vinerea trecuta pentru consiliul de administratie de la Fiat ca sa gaseasca o solutie de compromis pentru viitorul grupului. Posturile s-au impartit, insa greutatile n-au disparut. Care au fost insa marile erori care au adus Fiat in aceasta situatie?
Paolo Fresco, managerul venit in 1998 de la General Electric, si-a mentinut postul, iar Giovanni Agnelli, presedintele de onoare al grupului italian, se va retrage in iulie anul viitor, cand va implini 70 de ani.
Alessandro Barberis, un inginer care si-a construit intreaga cariera in cadrul companiei Fiat, a fost numit director executiv, in urma unor discutii controversate, si in mijlocul gravei crize financiare cu care se confrunta grupul italian.
Dar cui se datoreaza declinul celui mai important grup industrial din Italia? Sunt mai multi factori:

Erori de strategie
Grupul Fiat, avid de diversificare, a sub-investit in ramura auto, intr-o perioada in care rivalii sai europeni, producatori de automobile, investeau masiv in dezvoltarea acestei industrii. Punctul critic a fost atins in 1997, cand investitiile Fiat au scazut la 1,3 miliarde euro, fata de 2,6 miliarde euro in 1993. Aceasta ruptura nu a permis grupului sa-si mentina competitivitatea, mai ales in domeniul inovatiilor si a cuceririi niselor de piata. In opinia lui Giuseppe Volpato, presedintele facultatii de economie Ca' Foscari, una dintre erorile majore care au amplificat declinul Fiat este alegerea de a-si concentra eforturile pentru o perioada de timp prea indelungata pe volumul productiei, in detrimentul rentabilitatii.

Pierderea cotei de piata
Epuizarea cererii care a determinat scaderea vanzarilor in Italia, ca si in intreaga Europa, a anuntat prabusirea Fiat Auto. In 1990 firma torineza revendica 15% din vanzarile de automobile catre persoane fizice pe piata europeana, pe cand in primele 11 luni din 2002 cota sa de piata era de doar 8,2%, iar vanzarile abia depaseau un milion de autoturisme. Modelele invechite, sub-motorizate, disponibile intr-un numar mic de variante, au dezamagit clientii concernului italian care nu se putea lauda prea mult nici cu aspectele calitative.

Criza financiara acuta
In ultimii trei ani financiari, ramura auto de la Fiat a avut pierderi de 4 miliarde euro, iar datoria neta a grupului a ajuns la circa 5,7 miliarde euro, cu mult peste nivelul acceptabil, de 3 miliarde euro. Numai in al treilea trimestru Fiat Auto a avut pierderi de 340 milioane euro, cumuland o valoare totala de 1,16 miliarde euro de la inceputul anului, care a afectat intreg grupul: pierderea neta a ajuns la 976 milioane euro, fata de profitul de 543 milioane inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. In plus, Fiat a inceput mult mai tarziu decat rivalii sai implementarea unor programe de reducere a costurilor de productie. Divizia auto spera sa ajunga la un echilibru operational la sfarsitul lui 2003.
Un studiu releva ca, daca in 1994 pentru fiecare 100 euro in active, Fiat Auto avea datorii de 90 euro, acum raportul este de 100 la 790 euro.

Vointa guvernului
Daca grupul Fiat a putut comite asemenea erori de neglijenta in domeniul inovatiilor, n-a avut niciodata libertate de actiune din punctul de vedere al puterii italiene, care avea obligatii pe masura drepturilor de care se bucura. Daca Fiat a fost, de exemplu, mult timp protejat impotriva importurilor japoneze pe pietele sale interne, a fost constrans de asemenea de catre guvernul italian sa-si concentreze investitiile in sudul tarii. Amenintarile de inchidere a uzinei Termini Imirese nu au fost pe gustul opiniei publice, nici al guvernului.

Bratul de fier al bancii
Un veritabil brat de fier se opune bancilor creditoare in persoana bancii care detine o treime din Ferrari, Mediobanca, si care este interesata sa isi extinda influenta in cadrul Fiat, dezvoltand propriul sau plan de salvare a grupului. Bancile creditoare care sustin consiliul de administratie condus de Fresco, omul care se afla la originea acordului dintre Fiat si General Motors, afirmand ca remanierea echipei de conducere ar fi o "violare grava" a conditiilor in care au cazut de acord asupra unei reduceri a datoriei grupului italian pana la 3 miliarde de euro.

Razboiul pentru putere din interiorul familiei Agnelli
Criza de la Fiat a dezvaluit importanta in crestere a lui Umberto Agnelli care, spre deosebire de fratele sau Giovanni, nu este un impatimit al automobilelor, dar se bucura de sprijinul Mediobanca, care prefera investitii in activitatile mai putin ciclice ale grupului, cum sunt cele financiare sau cele legate de domeniul energetic.
Mediobanca a oferit un plan alternativ optiunii de vanzare catre General Motors, care detine deja de doi ani 20% din Fiat Auto. Umberto Agnelli a urmat sfatul bancii de a se dezice de Paolo Fresco, dar fratele sau, Giovanni, l-a mentinut pe acesta la conducerea grupului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO