Pe 1 mai, ziua internaţională a muncii, Europa a devenit un vulcan de proteste antiausteritate

În Franţa, 1 mai este, tradiţional, pre­tex­tul unui marş anual al partidului de ex­tre­mă dreapta Frontul Naţio­nal, condus de carismatica Marine Le Pen, scrie BBC. Anul acesta lide­rul extremist, surpriza pri­mului tur al ale­ge­rilor prezidenţiale, şi-a con­dus susţinătorii prin Paris spre statuia Ioanei d'Arc, o figură iconică a extremei dreap­ta. Le Pen s-a plasat pe locul trei, după so­cia­listul François Hollande şi actualul preşe­din­te Nicolas Sarkozy în prima rundă a ale­ge­rilor. Tot ieri Sarkozy, care dă mesa­je­lor sale o tentă naţionalistă îndreptată în prin­cipal contra imigranţilor, a ţinut un dis­curs pe tema "muncii reale". De asemenea, sin­dicatele au organizat un marş spre Bastilia.

În Spania, Madridul a fost scena centrală a demonstraţiilor. În Rusia, naţionaliştii, co­mu­niştii şi oponenţii viitorului preşedinte Vla­dimir Putin au organizat proteste sepa­rate. Putin şi actualul preşedinte Dmitri Med­vedev şi-au făcut o apariţie publică co­mu­nă, lucru rar, în fruntea unei marş în stil so­vietic la care au participat 100.000 de per­soane pentru celebrarea "Sărbătorii muncii şi a primăverii".

În SUA, mişcarea Occupy a făcut apel pen­tru organizarea de proteste globale îm­potriva inegalităţilor economice.

"Mişcarea Occupy a cerut O Zi Fără cei 99% pentru 1 mai 2012", se arată într-un comunicat al mişcării, care face referire la sloganul că bogaţii, reprezentând 1% din societate, conduc restul de 99%.

În Asia, proteste au avut loc în Hong Kong, unde 5.000 de muncitori au mărşăluit cerând creşterea salariului minim, în Indonezia, unde 9.000 de salariaţi au cerut guvernului remuneraţii mai mari, şi în Filipine.

Istoria Zilei internaţionale a muncii

Drumul zilei de 1 mai către statutul de zi internaţională a muncii este destul de haotic, notează La Tribune. Istoria sărbătorii începe într-o sâmbătă din 1886 printr-o grevă masivă concentrată mai ales în Chicago în care 400.000 de protestatarii au cerut redu­cerea programului zilnic de lucru la opt ore, în condiţiile în care unii dintre ei munceau mai mult de 14 ore. Practic, muncitorii au cerut opt ore de lucru, opt ore de distracţie şi opt ore de odihnă. Protestele sunt însă un ecou al unor demonstraţii din 1872 în care 100.000 de muncitori au cerut acelaşi lucru la New York.

În 1889 primul congres al celei de A Do­ua Internaţionale socialiste a cerut de­mon­straţii internaţionale pentru anul ur­mă­tor pentru aniversarea protestelor din Chi­ca­go şi co­memorarea masacrului în care au de­ge­nerat protestele din acest oraş în Piaţa Hey­mar­ket. Acolo, poliţia a ucis cu focuri de ar­mă zeci de protestatari după ce o persoană ne­cu­nos­cută a atacat cu dinamită forţele de ordine.

1 Mai a fost recunoscută formal ca eve­ni­ment anual la cel de-al doilea congres al Internaţionalei în 1891.

În mod ciudat, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day ("Ziua Muncii"), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. În alte ţări însă, Ziua Muncii este sărbătorită la nivel internaţional pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindi­ca­tele ca această zi să fie liberă. În ma­jo­ri­ta­tea statelor europene, 1 mai este zi în care nu se munceşte.

În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels