Business Internaţional

Pearson si-a imbunatatit rezultatele

01.03.2005, 00:00 19

Pearson, grupul de media si edituri care detine Financial Times, editura Penguin si revista The Economist, a anuntat o imbunatatire a nivelului profitului pe fondul reducerii costurilor la divizia de ziare si al cererii constante pentru manuale scolare, informeaza Financial Times.


Compania a raportat o crestere a profitului de la 220,3 milioane de euro la 247,8 milioane de euro, desi deprecierea dolarului a redus vanzarile totale de la 5,87 miliarde euro la 5,68 de miliarde.


"In 2004 am obtinut un progres important si ne-am imbunatatit cota de piata in toate domeniile in care activam. In acelasi timp, am redus costurile si am investit din ce in ce mai mult in elaborarea continutului si in tehnologie", a declarat Marjorie Scardino, CEO al grupului Pearson.


Grupul a confirmat si anuntul facut duminica de presedintele Dennis Stevenson, care a declarat ca planuieste sa se retraga in 2005, dupa doua decenii de prezenta in consiliul de administratie.


Plecarea lui Stevenson, un consultant in management foarte apreciat si fost consilier al primului-ministru Tony Blair, se estimeaza ca va avea un impact important asupra companiei. Stevenson a fost cel care l-a recrutat pe actualul director executiv, Marjorie Scardino, in 1997 si cel care a contribuit la reorganizarea grupului.



Ca si celelalte companii de media, Pearson s-a luptat in ultimii ani cu reducerea veniturilor din publicitate.



Situatia s-a imbunatatit in iulie 2004, cand grupul a anuntat prima crestere din ultimii trei ani a incasarilor din publicitate.



La Penguin insa, editura de carte, profitul a scazut de la 132 de milioane de euro la 78,3 milioane.



Editura a pierdut 20,3 milioane de euro din cauza deprecierii dolarului si 13 milioane din restructurarea depozitului Rugby. Depozitul din centrul Angliei a fost afectat de niste defectiuni survenite la programele informatice, care au dus la probleme de distributie.



Pentru a minimiza efectele asupra librariilor si consumatorilor, Penguin a ales un sistem alternativ de distributie.



Grupul, care recent l-a concediat pe directorul Penguin din Marea Britanie, a declarat ca Pearson va intra intr-o noua etapa de crestere. "Anul acesta previzionam o crestere puternica la Pearson Education si la Grupul FT", a adaugat Scardino.



Profitul obtinut de Pearson Education s-a mentinut la un nivel constant de 425 de milioane de euro, in timp ce profitul grupului FT a inregistrat o crestere de 69%, atingand valoarea de 125 de milioane de euro.



Cotidianul Financial Times, care a fost foarte afectat de volatilitatea de pe piata publicitara, a reusit sa reduca pierderile de la 46,5 milioane de euro la 13 milioane de euro.



Spre deosebire de concurenta, Scardino crede ca FT a fost protejat de larga raspandire geografica. Grupul obtine doua treimi din cifra de afaceri din Statele Unite. cristina.marina@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO