Business Internaţional

Piata birourilor din Londra, cea mai putin riscanta din Europa

26.09.2006, 17:13 26

Pietele imobiliare de birouri sunt de cele mai multe ori in directa legatura cu evolutia economiei locale, un ritm bun de crestere asigurand un grad de neocupare scazut si riscuri mai mici pentru investitori.
Piata imobiliara a birourilor din capitala Angliei este considerata, conform unor noi analize, cea mai putin riscanta din Europa, orasele germane ramanand in urma la acest capitol, scrie The Wall Street Journal.
Studiul efectuat de HSH Nordbank, cu sediul in Hamburg, asupra pietelor de birouri din Europa, stabileste cotele de risc de pe piata birourilor din Europa, pe baza unor factori cum sunt cererea de inchiriere, stocul disponibil pe piata si posbilitatea gasirii unor noi chiriasi. El a fost efectuat in 16 zone de birouri din centrul mai multor orase din Europa de Vest. Gradul de risc porneste de la zero, cel mai mare factor de risc, pana 20, reprezentand riscul minim.
Cele mai bine cotate din acest punct de vedere sunt cartierele West End si City of London, care au obtinut cel mai bun punctaj pe perioada primului semestru din 2006, 11,5, respectiv 11,3 puncte, conform datelor furnizate de Immo von Homeyer, analist pe piata de imobiliare in cadrul HSH Nordbank.
Gradul de neocupare in City of London era de 7,9 procente la mijlocul lunii iunie, fata de 12,3% la jumatatea anului trecut. In cartierul West End, nivelul de neocupare se situa in jurul valorii de 4,4 procente in aceeasi perioada, in crestere cu 1,8% fata de aceeasi perioada a lui 2005, conform declaratiilor lui Deborah Hayward, asociat in cadrul firmei de consultanta imobiliara King Sturge, Londra. Cresterea cererii de pe piata birourilor a fost determinata de dinamismul bun al mediilor financiare si de servicii din capitala engleza. West End, care include si Covent Garden, a beneficiat mai ales deschiderea de noi firme sau reprezentante ale companiilor specializate in dezvoltare software, conform aceleiasi agentii. Cu toate acestea, cele doua piete, desi sunt situate pe locurile unu si doi in cadrul acestui clasament, sunt foarte diferite. West End ofera imobile de birouri de suprafete folosibile mai mici, astfel incat riscul unui grad ridicat de neocupare care sa se generalizeze este foarte scazut. Piata birourilor din The City este insa mai volatila. Dupa spusele lui Hayward, ea functioneaza pe principiul "daca o duc bine chiriasii, atunci si proprietarul o duce bine, si investitorii o duc bine". O scadere a pietelor financiare insa ar putea provoca reducerea sensibila a spatiilor puse la dispozitia companiilor.
Ratingul acordat, per ansamblu, Londrei, se apropie de cel al Los Angeles-ului. Piata birourilor de aici a obtinut in cadrul aceluiasi studiu 11,5 puncte, beneficiind de spatiul redus alocat construirii de noi birouri si de pericolul supra-ofertei. In general, piata imobilelor de birouri este considerata printre cele mai volatile clase imobiliare, dinamica ei fiind in stransa legatura cu evolutia economiei locale si cu tipul afacerilor derulate.
"Daca gradul de neocupare este sub 7%, chiriile vor tinde de obicei sa creasca, semn al unei piete puternice, cu un grad scazut de risc al investitiei, care beneficiaza de un nivel ridicat al cererii. Daca gradul de neocupare este mai mare de noua procente, chiriile vor avea tendinta sa scada, ceea ce inseamna ca piata este mai riscanta pentru ca cererea este mai putin sanatoasa", a explicat Eric Peeters, partener in cadrul firmei de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield, cu sediul in Bruxelles.
Piata imobilelor de birouri din Germania este inca sub nivelul altor state europene, mai ales Frankfurt, unde oferta continua sa depaseasca cererea, rezultand un grad de neocupare de aproape 18%. In mare parte, acest lucru oglindeste cresterea mai slaba a mediului de afaceri la nivel local. Orasul german se situeaza pe ultimul loc al clasamentului alcatuit de HSH Nordbank, cu patru puncte, fiind considerata cea mai riscanta piata a birourilor din toate cele studiate. Spre diferenta, M?nchenul a obtinut 5,6 puncte.
Sunt insa si unele orase germane care se claseaza mult mai bine, unul dintre le fiind Stuttgart, care are cea mai putin riscanta piata a birourilor din toata Germania, cu un scor de 8,6 puncte. Pozitionarea se datoreaza, conform studiului, in cea mai mare parte cresterii cererii la nivel local.
Orasele germane pot fi comparate cu cele mai putin atragatoare piete de birouri din SUA, cum ar fi Boston, 7,1 puncte sau San Francisco si Chicago, cu 7,3 puncte.
Previziunile in ceea ce priveste Londra sunt in continuare optimiste. In 2009, districtul financiar al Londrei, City of London, este de asteptat sa obtina 11,1 puncte. West End va obtine un punctaj in jur de 13,3, dand dovada de o stabilitate mai mare, subliniind importanta amestecului de diferite afaceri prezente prin birourile lor in reducerea volatilitatii pietei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO