Business Internaţional

PIB-ul Poloniei a crescut cu 3,4% în primul trimestru, cel mai rapid avans din ultimii doi ani

PIB-ul Poloniei a crescut cu 3,4% în primul trimestru,...

Autor: Anca Dumitrescu

30.05.2014, 21:02 153

Avansul PIB s-a accelerat la 3,4%, de la ritmul de 2,7% consemnat în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Biroul central de statistică de la Varşovia.

Economia a avansat în primul trimestru cu 1,1% faţă de trimestrul precedent.

Banca centrală intenţionează să menţină dobânzile la un nivel minim record cel puţin până la sfârşitul trimestrului al treilea, pentru a susţine accelerarea creşterii economice. Instituţia anticipează pentru acest an un avans al PIB de 3,6%, de peste două ori mai mare faţă de creşterea anului trecut.

"Anul a început foarte bine, favorizând următoarele câteva trimestre. Întreaga structură a creşterii este bună, în special în ceea ce priveşte aprecierea impresionantă a investiţiilor", a declarat Adam Antoniak, analist la Bank Pekao.

Investiţiile în active fixe au urcat cu 10,7%, mai ales în construcţii, unde a avut loc o creştere de 8%, pentru prima oară din primul trimestru al anului 2012, datorită iernii blânde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO