Business Internaţional

Polonia rămâne copilul-minune al Europei: creştere de peste 3% în trim. II datorită exporturilor

Polonia rămâne copilul-minune al Europei: creştere de peste 3% în trim. II datorită exporturilor
18.08.2010, 23:45 25

Economia Poloniei a avansat cu circa 3,1% în al doilea trimestrucomparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat MichalBoni, consilier-şef al premierului Donald Tusk, în cadrul unuiinterviu pentru publicaţia Dziennik Gazeta Prawna, scrie Bloomberg."Creşterea economică aferentă trimestrului al doilea se va situa laaproximativ 3,1%, poate chiar uşor mai mare", a spus Boni, adăugândcă acest avans se datorează preponderent creşterii exporturilor.Comparativ, în primele trei luni ale anului Produsul Intern Brut(PIB) al Poloniei a consemnat un plus de 3% faţă de aceeaşiperioadă din 2009.

Institutul naţional de statistică de la Varşovia va publicacifrele oficiale pentru intervalul aprilie-iunie abia pe 30august.

Polonia a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care areuşit să evite recesiunea anul trecut, înregistrând o creştereeconomică de 1,7%, însă finanţele publice ale ţării au fostputernic afectate pe fondul crizei economice, astfel că deficitulbugetar a urcat la peste 7% din PIB, forţând Cabinetul de laVarşovia să majoreze fiscalitatea

Înmormântări mai ieftine pentru polonezi. Lapropriu

De altfel, problemele financiare ale Poloniei sunt atât degrave, încât guvernul ia în considerare până şi posibilitateareducerii ajutoarelor de înmormântare, scrie Financial Times."Acest ajutor va fi stabilit mult mai aproape de standardele UE. Înprezent este mult prea ridicat, ceea ce înseamnă că, în principiu,costurile cu înmormântările sunt în Polonia printre cele mai scumpela nivel mondial", a declarat Ludwik Kotecki, viceministru definanţe. În prezent, ajutorul de deces se ridică în Polonia la6.487 de zloţi (1.621 euro), însă statul vrea să-l reducă la 3.500de zloţi. Măsura ar urma să economisească pentru bugetul de statcirca un miliard de zloţi anual.

Reducerea ajutorului de înmormântare reprezintă doar una dinmăsurile incluse în programul fiscal anunţat de polonezi, carecuprinde reduceri ale cheltuielilor guvernamentale, majorări detaxe şi impozite, precum şi o accelerare şi creştere a privatizăriiactivelor de stat. Donald Tusk speră că, prin intermediul acestordemersuri, finanţele publice ale ţării vor putea fi puse laadăpost.

Cu toate acestea, reformele planificate de autorităţile de laVarşovia sunt extrem de prudente şi mulţi economişti consideră căpremierul polonez ar trebui să fie mult mai "agresiv" în aceastăprivinţă. Pe de altă parte, guvernul polonez pare că vrea săcâştige timp până la alegerile parlamentare de anul viitor,asigurându-se că deficitul bugetar şi datoria publică nu seaccentuează, dar în acelaşi timp că, prin măsurile luate, nuînfurie electoratul. Astfel, reducerea ajutorului de deces este unadintre măsurile pe care autorităţile poloneze le pot implementa cuuşurinţă, întrucât nu reprezintă un venit cotidian al polonezilorşi, din acest motiv, nu riscă să provoace prea multe proteste."Bineînţeles, ministerul de finanţe va fi acuzat că îi fură pe ceicare au trecut în nefiinţă, însă aceste lucruri trebuie făcute", aexplicat Witold Orlowski, consilier-şef pe probleme economice încadrul companiei de consultanţă PricewaterhouseCoopers.

Salariile bugetarilor nu riscă să fiereduse

Polonia intenţionează şi să îngheţe salariile bugetarilor în2011, aceasta fiind una dintre măsurile incluse în planul fiscalanunţat de stat pentru următorii patru ani, declara în urmă cucâteva zile pentru ZF Thomasz Wisniewski, ataşatul pe problemeeconomice al Ambasadei Poloniei la Bucureşti.

"Polonia nu va reduce salariile, aşa cum a făcut România. Înanii ce vor urma fondurile de salarii ar putea creşte, însă nu lafel de repede ca în perioada anterioară crizei", spune el.

Autorităţile de la Varşovia mai doresc să economisească 16 mld.zloţi (4 mld. euro) printr-un mai bun management al fondurilor.

Agenţiile guvernamentale au în permanenţă rezerve de 80 mld.zloţi (20 mld. euro), potrivit datelor centralizate de BancaNaţională a Poloniei. Ministerul de Finanţe plănuieşte să utilizezefondurile din rezerve pentru creditarea statului, potrivitpropunerilor guvernamentale.

Thomasz Wisniewski a spus că toate agenţiile publice, de laministere la institute culturale şi universităţi publice, vor finevoite să depună fondurile suplimentare într-un depozit alMinisterului de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO