Business Internaţional

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, critică ”ignoranţa” unor lideri ai statelor membre UE

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,...

Autor: Marian Avram, Mediafax

21.09.2017, 17:22 174

În cadrul discursului susţinut săptămâna trecută la Strasbourg, Juncker a propus unificarea preşedinţiei Comisiei Europene şi a Consiliului UE şi crearea unui instrument financiar prin care să se ofere asistenţă statelor care încă nu au adoptat moneda euro.

O parte a liderilor statelor membre UE, printre care prim-ministrul olandez Mark Rutte şi premierul danez Løkke Rasmussen, au reacţionat rapid, afirmând că reformele propuse de preşedintele Comisiei Europene nu sunt necesare.

Într-un discurs susţinut în faţa reprezentanţilor Comitetului Economic şi Social European, Juncker a declarat că multe dintre propunerile sale sunt prevăzute în Tratatul de la Lisabona, adăugând că a fost ”foarte surprins” să vadă cum unii şefi de state şi de Guverne au fost şocaţi de propunerile sale.

”Reamintindu-le regulile prevăzute în Tratat şi ţinând cont de surpriza cu care au primit vestea, asta arată o stare de ignoranţă a unora care pretind că pot conduce Europa în orice circumstanţe”, a afirmat Juncker.

Tot joi, preşedintele Comisiei Europene a postat un mesaj pe Twitter în care a scris că pacea rămâne obiectivul principal al UE.

”Cei care au crescut în acest continent paşnic nu ar trebui să uite că Europa a fost un continent dominat de războaie. Trebuie să facem orice pentru a convinge statele, naţiunile şi oamenii să trăiască în armonie. Pacea rămâne principalul obiectiv al UE”, a scris Juncker pe Twitter.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO