Business Internaţional

Preşedintele sirian, avertizat de SUA cu privire la o eventuală folosire a armelor chimice

Preşedintele sirian, avertizat de SUA cu privire la o...

Autor: Olimpia Nicolae

08.04.2017, 17:45 153

”Statele Unite nu va mai aştepta ca Assad să folosească arme chimice fără a suferi consecinţele. Zilele acelea s-au dus”, a declarat ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Naţional de Securitate.

”Suntem pregătiţi să facem mai mult, dar să sperăm că nu va fi necesar”, a adăugat aceasta.

Sean Spicer, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, a refuzat să discute posibilele măsuri, militare sau diplomatice, pe care le vor lua Statele Unite.

El a numit atacurile american asupra bazei aeriene siriene a fi ”decisive, justificate şi proporţionate”, dar şi complet motivate ”de scopuri umanitare”.

”Assad a trebuit cel puţin să fie de acord cu acordurile de a nu folosi arme chimice”, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă nu a specificat însă viitoarele obiective ale SUA în Siria.

Sâmbătă, Guvernul sirian a confirmat că Mike Pence, vicepreşedintele american, a discutat despre Siria şi conflictul împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, cu premierul sirian, Haider al-Abadi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO