Business Internaţional

Preşedintele Taiwanului a vizitat SUA, stârnind furia Administraţiei de la Beijing

Preşedintele Taiwanului a vizitat SUA, stârnind furia...

Autor: Olimpia Nicolae

15.01.2017, 15:32 397

Autorităţile chineze au solicitat anterior Statelor Unite să nu autorizeze preşedintelui taiwanez să tranziteze teritoriul american, în timpul călătoriei sale în Honduras, Nicaragua, Guatemala şi El Salvador, stabilită a avea loc între 7 şi 15 ianuarie.

Administraţia de la Beijing suspectează că în timpul acestor vizite preşedintele Tsai Ing-wen va solicita comunităţii internaţionale să recunoască independenţa Taiwanului, pe care China o consideră o provincie separatistă.

Donald Trump a discutat telefonic cu preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, stârnind reacţia vehementă a Beijingului, care consideră Taiwanul teritoriu chinez autonom.

Taiwanul susţine că este independent, dar China consideră că teritoriul îi aparţine. Guvernul de la Beijing a avertizat că nu va tolera iniţierea unor relaţii formale între Statele Unite şi Taiwan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO