Business Internaţional

Problemele cu care se confrunta sectorul imobiliar american se adancesc

19.05.2008, 22:33 16

Numarul prescrierilor de ipoteci a urcat in aprilie cu 65% fata de perioada similara din 2007, in timp ce rata de reintrare in posesia bancilor a locuintelor s-a dublat, ca urmare a esecului tentativei de a renegocia contractele de creditare, scrie Bloomberg.
Peste 243.300 de locuinte din SUA se afla in acest moment intr-un anumit stadiu al procedurii de prescriere, cel mai inalt nivel inregistrat pana acum. Una din 519 case existente in Statele Unite se afla in procedura de prescriere a ipotecii, in timp ce statele Nevada, California si Florida inregistreaza cea mai ridicata rata.
Iar cea mai grava criza imobiliara postbelica ar putea impinge economia americana in recesiune.
In acelasi timp, prabusirea preturilor locuintelor, care au ajuns la cel mai jos nivel din ultimele trei decenii, face si mai dificila incercarea debitorilor de a-si refinanta imprumuturile ipotecare.
Mai mult, programele voluntare de modificare a termenilor din contractele de creditare nu au dat rezultatele scontate, spune Ira Rheingold, directorul executiv al National Association of Consumer Advocates din Washington.
"Modificarea contractelor pur si simplu nu functioneaza", a declarat Reinghold. "Este extrem de dificil pentru proprietarii de locuinte sa poata discuta cu furnizorii de servicii", a adaugat ea.
Prescrierile de ipoteci se acumuleaza chiar si in conditiile in care administratia prezidentiala si Congresul american au incercat adoptarea unor masuri care sa vina in sprijinul debitorilor. De exemplu, Camera Reprezentantilor a aprobat la inceputul acestei luni un plan care sa permita guvernului sa asigure refinantarea ipotecilor consumatorilor.
Hope Now, un program derulat de secretarul Trezoreriei Henry Paulson, a condus la modificarea, in primele trei luni ale anului, a numai putin de 500.000 de contracte de creditare, se arata intr-un raport al organizatiei.
Din iulie 2007 incoace, numarul contractelor ai caror termeni au fost modificati prin intermediul acestui program a ajuns la 1,38 de milioane.
Numarul locuintelor intrate in proprietatea bancilor prin intermediul prescrierilor de ipoteci a urcat, in aprilie, cu 145% fata de nivelul din perioada similara a anului trecut, potrivit companiei de statistica RealtyTrac.
Pana la sfarsitul acestui an, numarul caselor care vor intra in posesia creditorilor ar putea urca cu pana la 60.000 de unitati pe luna, estimeaza Rick Sharga, vicepresedintele RealtyTrac.
Numarul locuintelor detinute de catre banci ar putea ajunge pana la sfarsitul lui 2008 la un milion, adica un sfert din totalul caselor de vanzare aflate pe piata.
Numarul creditelor ipotecare neperformante va urca in continuare, inclusiv pe segmentul prime, in conditiile in care din ce in ce mai multi consumatori isi pierd slujbele, spune Brian Fabbri, economistul-sef al diviziei nord-americane a BNP Paribas.
Anul acesta sunt programate sa se modifice platile lunare pentru credite ipotecare cu rate ajustabile in valoare de peste 460 mld. dolari, potrivit analistilor Citigroup. Iar in urmatorul an si jumatate vor ajunge pe piata imobiliara peste 2,5 milioane de locuinte confiscate prin intermediul procedurii de prescriere a ipotecii, estimeaza analistii Lehman Brothers.
Procesul de prescriere a ipotecii incepe de obicei in momentul in care un debitor are o intarziere mai mare de 90 de zile la plata ratelor lunare. Daca proprietarul nu-si plateste datoria, locuinta este scoasa la licitatie. In conditiile in care ofertele nu ating valoarea prestabilita de catre creditor, casa intra in posesia acesteia.
Statul american Nevada inregistreaza cea mai ridicata rata a prescrierilor de ipoteci, detinand aceasta pozitie de 16 luni consecutiv.
Una din fiecare 146 de case de aici se afla intr-o anumita etapa a procesului de prescriere a ipotecii, rata fiind de 3,6 ori mai mare decat media inregistrata la nivel national.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO