Business Internaţional

Procurorii greci şi germani şi-au unit puterile într-o anchetă de corupţie privind achiziţii de armament

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

15.12.2013, 18:47 862

Procurorii greci şi germani şi-au unit puterile într-o investigaţie de corupţie legată de achiziţia de echipamente pentru submarine în timpul mandatului fostului ministru al apărării Yiannos Papantoniou, care a preluat postul după condamnarea predecesorului, scrie publicaţia elenă Kathimerini.

Companiile germane Rheinmetall Defense Electronics şi Atlas Elektronik, deja anchetate în Germania în urma unui audit fiscal efectuat anul trecut, sunt suspectate că au mituit cu 18 milioane de euro oficiali din Grecia. Procurorii greci colaborează cu cei germani pentru a ajunge la anumite conturi bancare în încercarea de a da de urma celor care au primit mita.

Grecia este criticată că a avut cele mai mari cheltuieli cu armamentul din UE, ca pondere în PIB, în timp ce economia trecea prin cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial, iar salariile grecilor erau tăiate drastic. În 2010, doar Franţa şi Germania au vândut Greciei armament de peste un miliard de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO