Ideile lui John Maynard Keynes cu privire la salvarea capitalismului de capitalism in sine par sa aiba o relevanta in crestere, scrie Financial Times.
"Am ajuns intr-un punct critic", scria John Maynard Keynes in martie 1933. "Vedem cu claritate abisul catre care duce calea pe care o urmam in prezent."
In conditiile in care intreaga lume este zguduita de o prabusire a pietelor de actiuni similara cu cea din 1929 si de o criza bancara asemanatoare cu cea din 1931, cuvintele lui Keynes reprezinta o evaluare corecta a pericolelor cu care ne confruntam din nou. Keynes, a carui misiune de-o viata a fost sa salveze capitalismul de capitalism in sine, se bucura acum de o mai mare relevanta decat in orice alt moment de la moartea sa in 1946.
Influenta sa poate fi observata peste tot: in pachetul de stimulente pe care Barrack Obama intentioneaza sa-l lanseze, de exemplu. Cand George W. Bush a declarat ca planul administratiei sale de a prelua participatii in cadrul bancilor "nu are drept intentie preluarea pietei libere, ci prezervarea acesteia", acesta ar fi putut foarte bine sa-l citeze pe Keynes in mod direct.
Keynes respingea marxismul, insa credea ca economia de piata poate supravietui numai daca aceasta castiga sprijinul publicului prin imbunatatirea nivelului de trai.
Rolul economistilor, credea Keynes, era cel de protectori ai "posibilitatii civilizatiei" si niciun alt economist nu a fost mai potrivit decat el pentru acest rol.
Lionel Robbins, care a condus London School of Economics, il descria pe Keynes drept "unul dintre cei mai remarcabili oameni care au trait vreodata", depasit in acele vremuri numai de Winston Churchill. Chiar si Friedrich Hayek, cel mai important adversar al lui Keynes, il descria pe acesta drept "singurul om cu adevarat mare pe care l-am cunoscut, pentru care am avut o admiratie fara margini".
Felul sau optimist, pozitiv, de a gandi, reflecta cresterea si cariera sa care au evoluat fara obstacole. Fiul unui academician, acesta a castigat burse la Eton si Cambridge.
Era o figura impozanta, plin de umor si cu un simt fin al observatiei. In afara de economie, il interesau si alte domenii, cum ar fi matematica, investitiile, jurnalismul, politica si diplomatia.
Cand politicile gresite agravau problemele economice, acesta simtea obligatia morala de a le schimba. Acesta a lucrat cu distinctie in cadrul Trezoreriei in timpul Primului Razboi Mondial si a avertizat impotriva impunerii de conditii excesiv de dure asupra Germaniei. Cand sfaturile sale au fost ignorate, acesta a parasit Trezoreria si si-a publicat opiniile in cadrul "The Economic Consequences of the Peace".
Intorcandu-se la Cambridge, a scris o serie de carti si articole. Totusi, ideile sale au atins apogeul in timpul Marii Depresiuni, acesta publicand "The General Theory of Employment, Interest and Money" in 1936. In centrul cartii se afla ideea ca declinurile economice nu se autocorecteaza in mod necesar. Conform economiei clasice, ciclurile economice sunt inevitabile. Keynes argumenta ca in anumite conditii economiile se blocheaza. Daca indivizii si companiile incearca sa salveze mai mult, acestia vor reduce veniturile altor indivizi si companii, ceea ce le va reduce cheltuielile. Rezultatul poate fi o spirala care nu se va opri fara interventie din afara.
In acest punct intervine guvernul: pentru a pompa bani in economie prin unele mijloace, pentru a convinge indivizii si companiile sa economiseasca mai putin si sa cheltuiasca mai mult.
Keynes ii scria lui George Bernard Shaw ca se asteapta ca "General Theory" sa "revolutioneze modul in care lumea abordeaza problemele economice". Economisti ca Paul Samuelson si James Tobin au sistematizat ideile lui Keynes, folosindu-le drept fundatii pentru ceea ce a devenit strategia economica a urmatoarelor doua decenii dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
In contextul stagflatiei din anii '70, insa, ideile economice ale lui Keynes pareau la fel de inadecvate pe cat fusese economia clasica in cazul depresiunii din anii '30, iar monetarismul lui Milton Friedman a eclipsat aceste idei in randul strategilor din Statele Unite si Marea Britanie. Mai tarziu, insa, in anii '80, gandirea economica moderna a preluat idei atat de la Keynes, cat si de la Friedman, reflectand credinta in capacitatea politicii monetare si fiscale de a influenta rata ocuparii fortei de munca si a cresterii, dar si temerile privitoare la inflatie si deficitele bugetare.
Pe masura adancirii crizei financiare, aceasta gandire a fost zguduita din temelii. Problemele cu care Keynes se confrunta in anii '30, cum ar fi ineficienta politicii monetare si colapsurile bancare generate de scaderea preturilor activelor, par din nou cele mai presante. Solutiile lui Keynes devin din nou populare.
Robert Skidelsky scrie la sfarsitul biografiei sale in trei volume ca ideile lui Keynes "vor supravietui atat timp cat lumea are nevoie de ele". Aceasta pare cu siguranta sa aiba nevoie de ele in prezent. Cu politicile corecte, scria Keynes in anii '20, vremurile bune pot fi aduse inapoi. Keynes a avut dreptate atunci si trebuie sa speram ca va avea dreptate din nou.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
