Business Internaţional

Profit pentru Deutsche Telekom

01.03.2005, 00:00 11

Deutsche Telekom, cea mai mare companie de telefonie din Europa, ar putea raporta profit pentru al patrulea trimestru consecutiv, ritmul foarte lent de crestere inregistrat anul trecut fiind mai mult decat compensat de veniturile in valoare de 570 milioane de euro obtinute de companie din vanzari de active si reduceri de costuri, potrivit Bloomberg News. Deutsche Telekom ar putea raporta un profit in valoare de 810 milioane de euro pe trimestrul patru, comparativ cu pierderi de 364 milioane de euro inregistrate cu un an in urma, conform estimarilor analistilor intervievati de Bloomberg. Vanzarile au avansat probabil cu 2,7%. Asemenea unor companii rivale precum KPN NV, care ar putea anunta o scadere a profitului pe ultimul trimestru al anului 2004, Deutsche Telekom se bazeaza pe vanzari de active, reduceri de costuri si o crestere a numarului de clienti pentru serviciile sale de acces rapid la Internet. "Principala problema este de unde va veni cresterea avand in vedere ca vanzarile de teleonie fixa vor continua sa scada, iar serviciile broadband nu sunt destul de dezvoltate pentru a compensa acest declin", a declarat Khing An Liem, fund manager in cadrul Kempen Capital Management din Amsterdam. Telefonica, cea mai mare companie de telefonie din Spania si America Latina, a anuntat o crestere a profitului pe trimestrul patru pana la 760,2 milioane de euro, de la 189,2 milioane de euro cu un an in urma.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO