Business Internaţional

Proteste de amploare în Ucraina. Sute de mii de manifestanţi cer plecarea lui Viktor Ianukovici. Galerie FOTO

Foto: AFP/Mediafaxfoto

Foto: AFP/Mediafaxfoto

Autor: Mihai Draghici

08.12.2013, 19:12 313

Iulia Timoşenko cere, din închisoare, demisia "imediată" a preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, conform unui mesaj citit de fiica sa în Piaţa Independenţei din Kiev, unde sunt sute de mii de manifestanţi proeuropeni, relatează AFP.

"Obiectivul nostru este retragerea imediată a preşedintelui ucrainean", a spus Evghenia Timoşenko.

"Nu trebuie să dăm înapoi, nu trebuie să negociem cu acest regim care are sânge pe mâini. Avem de ales între a ne supune unei dictaturi corupte şi a reveni acasă, în Europa. Şansele de a ajunge din nou într-o dictatură asemănătoare cu cele din Evul Mediu sunt foarte mari. Ianukovici nu va semna niciodată vreun acord de asociere cu Europa, a decis să adere la clubul dictatorilor", a insistat Timoşenko.

Aproximativ 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici.

Viktor Ianukovici a renunţat, în urmă cu două săptămâni, la negocierile pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, existând indicii că ar încerca să apropie Ucraina de aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie.

Vineri, Viktor Ianukovici a efectuat o vizită în Rusia, unde a discutat cu preşedintele Vladimir Putin despre "parteneriatul strategic" bilateral.

Beneficiind de susţinerea Statelor Unite şi a UE, opoziţia ucraineană speră să mobilizeze până la un milion de protestatari, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO