Business Internaţional

Protestele sindicale din estul Germaniei se extind

24.08.2004, 00:00 17

Demonstratiile din Germania impotriva reformelor sociale propuse de cancelarul Gerhard Schroeder, privind piata muncii si a reducerii ajutoarelor sociale, vor afecta, luni, 140 de orase.
Orasele est-germane Berlin, Leipzig si Magdeburg vor fi centrul protestelor indreptate impotriva reformelor iar organizatorii, sindicatele si miscarile de stanga, inclusiv succesorul partidului comunist est-german (PDS), estimeaza o participare superioara celei de saptamina trecuta, care a fost de 90.000 de persoane.
Cancelaria federala vrea sa implementeze un program ambitios de reforme sociale menite sa reduca rata somajului si sa mentina viabilitatea sistemului asigurarilor sociale, in conditiile imbatranirii accentuate a populatiei.
Demonstrantii se opun planurilor guvernului de reducere, incepand cu luna ianuarie 2005, a ajutorului de somaj. Proiectul face parte din programul de reforme al cancelarului Gerhard Schroeder - Agenda 2010 - care isi propune revitalizarea economiei germane.
O alta masura controversata adoptata in luna iulie a stabilit o serie de proceduri stricte pentru acordare a ajutorului de somaj. De exemplu, o persoana poate pierde dreptul de a primi ajutor social daca refuza o oferta de lucru sau de recalificare profesionala.
Manifestantii spera sa exercite o influenta politica hotaritoare asupra cancelarului Schroeder si a partidul sau (SPD), in vederea aproprierii alegerilor pentru adunarile legislative din landurile Saar, Brandenburg si Saxonia si alegerilor locale in cea mai industrializata zona din Europa, Renania de Nord-Westfalia, care vor avea loc in luna septembrie.
Pana acum, nemtii care isi pierdeau locul de munca primeau 67% din ultimul salariu prin retributii sociale. Dupa un an, retributiile scadeau la 60% din ultimul cec primit. Din ianuarie, aceste beneficii vor face loc unei plati constante lunare de 331 euro in est, respectiv 345 euro in vest. Aceasta plata va inlocui si ajutorul social, o suma pentru subzistenta alocata celor care nu primesc ajutor de somaj.
Andrea Nebelung, de 44 ani, care nu a avut nici o slujba in ultimii 8 ani, spune ca suma de 1.082 de euro pe care o primeste lunar va scadea cu 200 euro, sau chiar mai mult, intrucat de acum incolo, salariul de 300 de euro al fiicei sale de 19 ani, care locuieste in aceeasi casa, va conta la veniturile familiei.
Proiectul legislativ are sustinerea atit a guvernului condus de coalitia formata din SPD, Alianta 90 si Partidul Ecologist cit si a principalelor partide de opozitie CDU, CSU, FDP. Numerosi ministri si politicieni s-au adresat populatiei in aceasta perioada pentru a explica scopul si continutul reformelor.



Bunastarea germana va creste pana in 2007
Desi reforma de pe piata muncii a declansat un val semnificativ de proteste, numarul nemtilor care detin mai mult de 50.000 de euro lichiditati este de asteptat sa creasca cu aproape o cincime in urmatorii trei ani, Conform unui studiu realizat de firma de consultanta Datamonitor, in 2007, vor fi 8,6 milioane de germani instariti,  comparativ cu 6,9 milioane in 2002. Valoarea neta a lichiditatilor acestora va fi de 1,7 mii de miliarde de euro, de la 1,25 mii de miliarde de euro in urma cu doi ani.
Germania are cel mai mare numar de cetateni bogati din Europa, fiind urmata de Franta, informeaza studiul mentionat anterior.
andreea.paun@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO