Business Internaţional

Publisherul cotidianului FT a avut profituri mai mici cu 29%

Publisherul cotidianului FT a avut profituri mai mici cu 29%
27.02.2007, 19:15 16

Pearson, cu sediul la Londra, publisherul cotidianului de business Financial Times si proprietarul editurii Penguin Group, a afirmat ca profitul din 2006 a scazut cu 29% fata de 2005, cand compania si-a sporit castigurile din vanzarea partii pe care o detinea la un ziar spaniol, scrie Bloomberg. Profitul a scazut la 875,3 mil. dolari (667,4 mil. euro), fata de 1,2 mld. dolari (931 mil. euro) cat a inregistrat cu un an inainte. Veniturile au crescut cu 8%, ajungand la 6,59 mld. euro, de la 6,11 mld. euro. Pearson si-a vandut unitatea de servicii guvernamentale catre Veritas Capital luna aceasta pentru 600 de mil. dolari (457 mil. euro) pentru a-si reduce datoriile si pentru a-si extinde serviciile online. Profitul pe care Pearson l-a obtinut in 2005 a inclus un castig din vanzarea a 79% din partile detinute la Recoletos Grupo de Communicacion, publisherul celui mai important ziar de sport din Spania. Veniturile din publicitate ale Financial Times au crescut cu 9% si vanzarile cartilor editate de Penguin au crescut cu 3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO