Business Internaţional

Rata şomajului din SUA a atins minimul începând din octombrie 2008

Rata şomajului din SUA a atins minimul începând din...

Autor: Marius Oncu

10.01.2014, 17:38 117

Numărul de locuri de muncă a înregistrat în decembrie o creştere de numai 74.000, cu mult sub aşteptările analiştilor de 197.000, indicând o pauză a trendului pozitiv din ultima perioadă. Situaţia pieţei muncii ar putea reflecta inclusiv condiţiile meteo dificile din Statele Unite, potrivit Bloomberg.

În noiembrie, numărul de locuri de muncă din SUA a crescut cu 241.000, conform datelor revizuite anunţate de Departamentul Muncii din SUA.

Peste 250.000 de americani nu au putut lucra anumite perioade în luna decembrie din cauza vremii, cel mai ridicat nivel pentru ultima lună a anului începând din 1977.

"Datele mai slabe privind piaţa muncii sugerează că am putea avea o impresie prea optimistă privind situaţia reală a economiei. S-ar putea ca economia şi piaţa muncii să se afle pe un trend de revenire, însă nu atât de puternic pe cât am crezut", a declarat, înainte de publicarea datelor, Russell Price, analist la Ameriprise Financial, din Detroit.

Un studiu al Departamentului Muncii a arătat creşterea numărului de americani care se retrag de pe piaţa muncii. Rata de participare a scăzut în decembrie la 62,8%, un minim al ultimilor 30 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO