Business Internaţional

Retailerii britanici au tăiat cele mai multe locuri de muncă la apogeul ultimei crize financiare

Retailerii britanici au tăiat cele mai multe locuri de...

Autor: Eduard Ivanovici

29.08.2020, 10:07 111

Retailerii britanici au tăiat cele mai multe locuri de muncă de la apogeul ultimei crize financiare încoace şi se aşteaptă ca ritmul să crească în viitorul apropiat, a declarat Confederaţia Industriei Britanice (CBI), alimentând tot mai mult fricile cu privire la creşterea ratei şomajului.

Ultimele date ale Confederaţiei scot la iveală un declin drastic al vânzărilor în luna august, în contrast cu recuperarea nivelului de cerere de după prima etapă a relaxării măsurilor de distanţare socială, potrivit Reuters.

Datele trimestriale ale CBI arată că ocuparea forţei de muncă a ajuns la -45 în august de la -20 în luna mai, atingând cel mai slab nivel din februarie 2009. De asemenea, declinul vânzărilor lunare a venit neanunţat, ajunând la -6 în august de la +4 în iulie, cu mult sub estimările economiştilor Reuters.

Totuşi, Tesco – cel mai mare lanţ de supermarketuri din Regatul Unit – a anunţat la începutul săptămânii că va crea 16.000 de locuri de muncă în condiţiile în care perioada de carantină a dus la o „creştere excepţională” a vânzărilor din mediul online.

Înainte de criză, doar 9% din vânzările Tesco erau efectuate în spaţiul digital. Acum, vânzările online reprezintă 16% din total, urmând să atingă 5,5 miliarde de lire până la sfârşitul anului, a declarat compania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO