Business Internaţional

Retailerul francez Carrefour isi schimba directorul executiv

18.11.2008, 17:42 14

Cel mai mare retailer din Europa il va numi in locul lui Duran pe Lars Olofsson, unul dintre executivii de la Nestle care a candidat anul trecut pentru postul de director executiv in cadrul companiei elvetiene, scrie Financial Times.

Retailerul cu sediul la Paris s-a straduit sa faca fata competitiei acerbe din Franta, venita din partea lanturilor de magazine de discount importante, iar actionarii principali s-au declarat nemultumiti de evolutia expansiunii externe a companiei.
Duran va ramane in functie pana la finalul acestui an, dupa care Olofsson, vicepresedintele executiv al diviziilor de afaceri strategice, marketing si vanzari de la Nestle, va prelua postul. Olofsson va fi membru cu drepturi depline al consiliului de administratie al retailerului, incepand cu 1 ianuarie 2009.
Olofsson a lucrat timp de 32 de ani in cadrul Nestle, unde a detinut functii precum cea de presedinte al diviziei franceze a companiei. In 2001, el a devenit presedinte al diviziei europene, iar in 2005 a fost numit in functia sa actuala.
Duran a fost numit CEO al Carrefour in 2005, dupa plecarea lui Danier Bernard, arhitectul retelei internationale a retailerului.
La 43 de ani, Duran este unul dintre cei mai tineri executivi ai companiilor grupate in cadrul indicelui CAC 40 (Cotation Assistee en Continu, indicele bursier al pietei de capital din Franta) si este considerat promotorul stabilizarii Carrefour, care ulterior a inceput sa piarda cota de piata in Franta. El a lucrat timp de 18 ani in cadrul Carrefour.
Totusi, Duran s-a situat anul acesta sub presiunile actionarilor activi, pe masura ce titlurile bursiere ale companiei au inregistrat performante modeste, pierzand 37% din valoare din ianuarie pana acum.
Bernard Arnault, presedinte al LVMH, companie ce comercializeaza bunuri de lux, si Colony Capital, fond american privat de investitii, au anuntat ca Duran nu a procedat propice in vederea rezolvarii problemelor grupului.
Cele doua companii mentionate mai sus controleaza 14% din actiunile Carrefour prin intermediul Blue Capital, firma cu capital mixt. Participatia acestora s-a majorat dupa ce familia Halley a cedat in cursul acestui an pozitia de actionar majoritar al retailerului in favoarea Blue Capital.
Din acel moment, rolul lui Duran a ridicat semne de intrebare. Blue Capital si-a accentuat prezenta in consiliul director, care a actionat rapid in vederea restructurarii conducerii. Unul dintre efecte a fost numirea in functia de presedinte a lui Amaury de Seze si retrogradarea din vara a lui Duran ca director al unui departament operational. Ulterior, tensiunile dintre Duran si de Seze s-au amplificat, facand plecarea primului aproape inevitabila.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO