Business Internaţional

Ritmul de crestere a economiilor baltice, mai alert decat cel al tarilor din zona euro

14.03.2005, 00:00 14

Economiile Letoniei, Lituaniei si Estoniei, state baltice ce au aderat la Uniunea Europeana in mai, au inregistrat probabil cel mai alert ritm de crestere raportat vreodata pe trimestrul patru din randul economiilor UE, pe fondul dezvoltarii exporturilor si sectorului de constructii, conform unor studii citate de Bloomberg News.


Lituania, cea mai mare din cele trei foste republici sovietice, ar putea anunta o crestere economica de 6,4%, conform mediei estimarilor a sapte analisti intervievati de Bloomberg. Letonia ar putea anunta o rata de crestere de 8,3%, iar Estonia a declarat pe 7 martie ca valoarea PIB pe trimestrul patru a crescut cu 5,8%.


In trimestrul trecut, economia combinata a acestor tari baltice a crescut in medie cu 6,7%, de patru ori mai rapid decat economia celor 12 tari euro. Regiunea a avut de castigat pe fondul cresterii exporturilor, cat si ritmului in care s-au construit birouri, fabrici si drumuri dupa integrarea in UE.


"Exporturile si investitiile au o contributie din ce in ce mai mare la cresterea economica", a declarat Maris Lauri, director de cercetare in cadrul Hansabank, cel mai mare creditor baltic. "Cererea interna are de asemenea in continuare un impact relativ puternic."


Pretul acestui ritm sustinut de crestere din regiune, ce a incetinit fata de trimestrul anterior in medie cu 0,3%, este accelerarea ritmului de crestere a inflatiei, fapt ce pune in pericol eforturile depuse de aceste tari in sensul indeplinirii criteriilor pentru adoptarea monedei euro in doi sau trei ani.


Monedele Lituaniei si Estoniei au intrat in mecanismul ratelor de schimb ERM II, ce testeaza stabilitatea monetara, in iunie, iar Letonia va incerca sa faca acelasi lucru in aceasta luna.



Letonia a declarat pe 3 martie ca rata sa anuala a inflatiei a crescut pana la 6,9% in februarie, ramanand cea mai ridicata din UE. Inflatia Lituaniei a inregistrat cea mai ridicata valoare din ultimii sase ani, de 3,3%, in februarie, in timp ce in Estonia rata a inregistrat o crestere de 4,5%.



Pentru a adopta moneda euro, tarile trebuie sa mentina inflatia la 1,5 puncte procentuale din rata medie a celor trei tari UE cu cea mai scazuta inflatie, acum de 1,9%.



Cheltuielile consumatorilor, ce au alimentat expansiunea economiilor tarilor baltice, s-au mentinut la un nivel ridicat, in contextul in care salariile si segmentul de creditare au avansat de la unele dintre cele mai scazute niveluri din UE, arata Lauri.



In sectorul de retail, vanzarile au crescut cu 12% in trimestrul patru in Estonia, cu 11% in Letonia si cu 7,5% in Lituania, cei 7,3 milioane de locuitori ai regiunii achizitionand mai multe automobile si produse alimentare, conform datelor statistice.



"Creditele se pot obtine foarte usor, iar veniturile sunt in crestere constanta", arata Lauri.



Volumul total de credite acordate de bancile tarilor baltice a avansat cu 48% in dolari in 2004, pana la 23 de miliarde de dolari (17,7 mld. euro), conform calculelor Bloomberg.



Investitiile straine in aceste tari atrag majorarea salariilor pe plan intern, salariul mediu lunar in Lituania crescand cu 8,5% in trimestrul patru, pana la 503 dolari (384 de euro), cu 9,1% in Letonia pana la 438 de dolari si cu 8,1% in Estonia, pana la 652 de dolari.



Comparativ, salariul mediu lunar depaseste 4.500 de dolari in Germania, in timp ce in Polonia acesta este de 950 de dolari.



Actiunile companiilor din domeniul constructiilor sunt in crestere la bursa in perspectiva inregistrarii unor profituri mai substantiale ca urmare a ritmului rapid de dezvoltare dupa aderarea la UE, arata Sten Sumberg, din cadrul Suprema Securities, divizia baltica a bancii finlandeze de investitii Evli Pankki Oyj. Evli a achizitionat in ianuarie 33% din AB Panevezio Statybos Trestas sau PST, cea mai mare companie lituaniana de constructii listata la bursa. PST a raportat pe 1 martie o crestere cu 17 procente a veniturilor sale si o triplare a profitului sau net.



"Usurinta cu care cei ce doresc sa construiasca pot obtine credite este unul din factorii ce genereaza acest ritm alert de dezvoltare a sectorului de constructii de aici", comenteaza Alar Lagus, director financiar in cadrul Merko Ehitus, cea mai mare companie de constructii a Estoniei. Merko, ce este prezenta in toate cele trei state baltice, si-a majorat profitul net cu 60%, pana la 25 de milioane de dolari (19 milioane de euro), valoarea sa de piata crescand cu 49% in acest an pana la 345 de milioane de dolari (258,1 milioane de euro).



"Se va inregistra in continuare acelasi ritm alert de dezvoltare, in special pe segmentul de birouri in Letonia si pe cel de retail in Lituania si Letonia", a declarat Lagus.



Bouygues SA, a treia mare companie de constructii din lume, intentioneaza sa patrunda pe piata lituaniana in acest an, ca parte a planului sau de extindere in fosta Uniune Sovietica, relata ziarul lituanian Verslo Zinios, citat de Bloomberg.



Cererea venita din partea altor tari membre ale UE pentru mobila si obiecte din metal provenind din Letonia, aparatura electronica din Estonia si produse petroliere din Lituania a contribuit de asemenea la cresterea generala. Exporturile Letoniei au consemnat o crestere de 35% in trimestrul patru, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Exporturile Lituaniei au avut o crestere de 28% si ale Estoniei de 14%.



Economia Lituaniei ar putea inregistra din nou o crestere de 6,7 puncte procentuale in acest an, conform unui studiu realizat de Bloomberg. Economia Letoniei va avansa probabil cu 7,5%, iar a Estoniei cu 6%, conform mediei estimarilor a sapte analisti.
catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO