Business Internaţional

Rusia ameninţă că îşi închide spaţiul aerian operatorilor din Vest

Dmitri Medvedev, premierul Rusiei

Autor: Ioana Bojan

07.08.2014, 12:22 244
 

Medvedev a precizat că Guvernul studiază o serie de măsuri în replică la încetarea, duminică, a activităţilor principalului transportator aerian low-cost al Rusiei, Dobrolet, provocată de sancţiunile occidentale.

Închiderea spaţiului aerian rus pentru cursele între Europa şi Asia ar provoca importante costuri cu carburantul pentru companiile aeriene, care se vor reflecta în preţurile biletelor.

Această măsură ar provoca de asemenea pierderi pentru principala companie aeriană rusă Aeroflot, care percepe taxe pentru aceste zboruri de tranzit, estimate la aproape 250-300 de milioane de dolari pe an.

"Desigur, este vorba despre o măsură gravă. Trebuie să ne mai gândim", a afirmat premierul rus.

O eventuală interdicţie ar afecta în mod deosebit companiile europene, în primul rând Lufthansa, British Airways, Air France şi Finnair, care operează numeroase curse spre Asia.

Bank of America Merrill Lynch a estimat săptămâna aceasta costurile suplimentare pentru companii, dacă vor fi nevoite să utilizeze un alt traseu, la aproximativ 30.000 de dolari pentru fiecare zbor.

În ceea ce priveşte Air France, un acord există din 2001 care autorizează folosirea rutelor siberiene de avioanele companiei, explica încă de marţi purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile franceze, după apariţia unor informaţii în acest sens în presa rusă.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat valoarea compensaţiei financiare achitate de Air France în schimbul survolării teritoriului rus.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au dispus o serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, pe fondul crizei din Ucraina.

Marţi, Vladimir Putin ordonase Guvernului rus să elaboreze o serie de măsuri simetrice faţă de aceste sancţiuni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO