Business Internaţional

Rusia îşi găseşte primul ”aliat”. Germania: Noile sancţiuni americane impuse Rusiei contravin legislaţiei internaţionale

Rusia îşi găseşte primul ”aliat”. Germania: Noile...

Autor: Mircea Olteanu

31.07.2017, 11:00 43

"Statele Unite nu pot amenda firmele germane pentru că fac afaceri în altă ţară", a declarat Zypries într-un interviu pentru publicaţiile grupului media Funke, preluat de agenţia de ştiri Tass.

"Considerăm că reprezintă o încălcare a legislaţiei internaţionale", a continuat oficialul german, care a subliniat că UE a fost mereu în favoarea coordonării cu SUA în ceea ce priveşte regimul de sancţiuni. Zypries a mai adăugat că Uniunea Europeană analizează posibilitatea unor măsuri de retorsiune ca răspuns la noile sancţiuni impuse de SUA.

Statele europene sunt îngrijorate deoarece proiectul Nord Stream-2 este menţionat în proiectul legislativ privind noile sancţiuni anti-Rusia, afirmând prevederile din acest act ar putea avea un efect negativ în ceea ce priveşte securitatea energetică a Uniunii Europene, dezvoltarea pieţei de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est şi reforma sectorului energetic din Ucraina.

Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, a declarat vineri că sancţiunile nu ar trebui să servească intereselor sectorului energetic.

Congresul Statelor Unite a aprobat un proiect care prevede impunerea de noi sancţiuni Rusiei. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie semnat de preşedintele Donald Trump.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO