Spania vede o victorie în ajutorul financiar de maximum 100 de miliarde de euro obţinut de la zona euro pentru bănci, iar pieţele au întâmpinat cu optimism acordul, însă mulţi analişti sunt de părere că recapitalizarea băncilor nu va feri statul de nevoia unui ajutor extern mai mare în viitor, pentru că actualul nu rezolvă problemele fundamentale, potrivit presei internaţionale.
Analiştii economici sunt însă de părere că Spania, solicitând ajutor, confirmă că va avea probleme şi cu găsirea banilor pentru plata datoriei. Investitorii străini sunt aproape complet absenţi din piaţa obligaţiunilor acestui stat, ceea ce a determinat băncile să finanţeze guvernul. Acum, guvernul urmează să finanţeze băncile, potrivit The Wall Street Journal.
Editorialistul Wolfgang Munchau, de la Financial Times, se întreabă dacă ajutorul extern va ajuta Spania să aibă o economie sustenabilă.
"Împrumutul acordat de Europa băncilor transferă datoria dintr-o parte a economiei spaniole în cealaltă parte. Criza spaniolă nu poate fi rezolvată cu o combinaţie de austeritate şi susţinere cu lichidităţi", notează el.
Economistul e de părere că Spania ar fi salvată printr-un cumul de măsuri printre care se numără crearea unei structuri de garantare a depozitelor care să asigure valoarea fiecărui depozit bancar de până la 50.000 de euro, crearea unei autorităţi centrale care să decidă recapitalizarea băncilor cu probleme, reglementarea şi monitorizarea sistemului bancar şi o uniune bancară la nivel european.
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz cataloghează ajutorul acordat Spaniei drept "voodoo economic", prin care guvernul şi băncile din Spania se sprijină reciproc. "Nu va funcţiona şi nu funcţionează", a spus Stiglitz, adăugând că orice soluţie reală pentru criza economică trebuie implementată la nivel european, nu local.
Pieţele au reacţionat pozitiv la veştile legate de ajutarea Spaniei, iar moneda euro s-a apreciat. Preţul ţiţeiului Brent a crescut luni cu doi dolari, până la 100,53 dolari pe baril.
Ce au înţeles grecii din ajutorul dat Spaniei
În Grecia, unde politicienii se pregătesc de alegeri legislative care vor fi decisive pentru viitorul ţării în zona euro, partidele au oferit interpretări diferite ajutorului destinat Spaniei. Liderii partidelor Noua Democraţie şi PASOK au declarat că Spania arată cât este de important pentru Grecia să rămână în zona euro, să negocieze cu partenerii europeni şi să nu se izoleze. Pe de altă parte, liderul partidului de stânga Syriza, Alexis Tsipras, interpretează acordul Spaniei drept o confirmare că felul în care este combătută criza acum este complet ineficient şi dezastruos din punct de vedere social, dată fiind natura paneuropeană a problemei. El vrea pentru bailouturile Greciei condiţii asemănătoare celor stabilite
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels