Business Internaţional

Săptămâna în care se decide viitorul Greciei şi al zonei euro

Săptămâna în care se decide viitorul Greciei şi al zonei euro

Autor: Bogdan Cojocaru

28.06.2011, 00:03 659

Statele europene au intensificat eforturile de a convingeinvestitorii privaţi să nu renunţe la datoriile greceşti săparticipe la cea de-a doua salvare a Greciei, însă tot acest efortva conta numai dacă parlamentul elen acceptă ca grecii să facă dinnou sacrificii pentru a permite repunerea pe picioare a finanţelorstatului. Premierul George Papandreou trebuie să îi convingăsăptămâna aceasta pe parlamentari să voteze noua cură deausteritate, altfel la Atena nu vor mai ajunge bani de la UE şi FMIşi statul poate intra în default în luna august.

Băncile franceze şi germane sunt de acord să ajuteAtena

Băncile din Franţa şi Germania au acceptat după discuţii cuguvernele celor două ţări să participe la programul de salvare aGreciei prin rostogolirea obligaţiunilor. Negocierile continuăînsă, instituţiile de credit sperând să obţină condiţii maifavorabile, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters. Băncilefranceze şi germane au printre cele mai mari expuneri la datoriileelene. Băncile franceze au acceptat să reinvestească circa 70% dindatoriile suverane elene care ajung la scadenţă până la mijloculanului 2014, scrie Bloomberg.

Weber cere garantarea tuturor datoriilorgreceşti

Fostul preşedinte al băncii centrale a Germaniei Axel Weber(foto) apreciază că Europa trebuie să iaîn considerare garantarea tuturor datoriilor greceşti, deoarecealtfel ţara riscă să intre în incapacitate de plată, cu efecte multmai costisitoare şi distrugătoare, scrie The Wall Street Journal.Weber subliniază că reacţia Europei la criza greacă a rezolvat pânăîn prezent doar nevoile imediate de finanţare, fără a oferi osoluţie credibilă pe termen lung pentru reducerea datoriilorcolosale.

Europa trebuie să găsească o soluţie permanentă pentruGrecia

Banca Reglementelor Internaţionale a îndemnat Europa să punăcapăt ezitărilor şi să găsească o soluţie permanentă pentruproblemele Greciei, potrivit Bloomberg. "De mai mult de un an,europenii s-au chinuit să găsească soluţii pe termen scurt pentrucele mai lovite state, discutând în acelaşi timp cum să asamblezeun răspuns viabil pe teren lung. Trebuie să-şi termine treaba odatăpentru totdeauna", se arată într-un raport al instituţiei.

Liderii europeni se pregătesc pentru un default alGreciei

Ministrul de finanţe german Wolfgang Schaeuble a declarat căEuropa se pregăteşte de ce este mai rău în cazul Greciei.Avertizarea este întărită de cancelarul austriac Werner Fazmann,care afirmă că nu se poate exclude scenariul unui default alstatului elen. "Facem tot ce ne stă în putinţă să prevenim oînrăutăţire a situaţiei, dar în acelaşi timp trebuie să fimpregătiţi pentru ce este mai rău", a spus Schaeuble.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO