Business Internaţional

Sarkozy atacă un nou mandat, dar duce în spate povara exploziei şomajului şi a datoriei

Sarkozy atacă un nou mandat, dar duce în spate povara exploziei şomajului şi a datoriei

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în anunţul privind atacarea unui nou mandat: „Nu vrem o societate în care după ce îţi pierzi locul de muncă ajungi să locuieşti într-o rulotă, ca în SUA.”

Autor: Bogdan Cojocaru

17.02.2012, 00:05 325

"Am decis să candidez încă o dată deoarece am ceva de spus, am propuneri de făcut francezilor. Vă puteţi imagina un căpitan în timpul acestei furtuni spunând «Am obosit, mă retrag»?", a afirmat Sarkozy la un post de televiziune.

Preşedintele, în vârstă de 57 de ani, este aliatul prin­cipal al cancelarului german Angela Merkel în pla­nurile acesteia de a scoate zona euro din criza dato­riilor pornită în urmă cu doi ani din Grecia. Aceste planuri se concentrează foarte mult pe disciplină bugetară şi austeritate. Pe lângă imaginea de părinte al rigorii, Sarkozy pozează într-un lider măreţ, care poa-te construi şi poate fi responsabil de viitorul ţării. În acest rol au pozat adesea candidaţii pentru cel de-al doilea mandat. Este o imagine adoptată de François Mitter­rand în 1988 şi de Jacques Chirac în 2002, scrie publi­caţia franceză La Tribune.

De altfel, puţini editorialişti francezi au oferit critici pozitive apariţiei televizate a lui Sarkozy, mulţi concentrându-se pe ceea ce ei consideră a fi o povară descurajatoare pe care candidatul o poartă pe umeri, notează France 24.

"Acest start în cursa pentru prezidenţiale este, probabil, ultima şansă a lui Sarkozy de a recâştiga publicul. Toate celelalte încercări din ultimele săptămâni au fost un eşec total", scrie cotidianul Liberation, cu înclinare politică spre stânga.

Publicaţiile britanice au cântărit rapid anunţul lui Sarkozy. "Marea Britanie a avut multe conflicte cu preşedintele Sarkozy, mai ales din cauza obsesiei sale pentru introducerea unei taxe pe tranzacţiile fi­nanciare", menţionează The Times, care laudă răspunsul prompt pe care liderul francez l-a dat turbulenţelor sociale din Libia. "Cu toate defectele lui, Sarkozy ar fi o pierdere pentru scena mondială", concluzionează cotidianul.

Sarkozy este foarte nepopular, dar candidatul socialist este antipatic

Şeful statului francez şi-a stabilit ca priorităţi pentru viitorul mandat combaterea şomajului, printre altele prin asigurarea de cursuri de pregătire, şi reducerea cheltuielilor publice. El este hotărât să organizeze un referendum pe tema forţării celor aflaţi de mult timp în şomaj şi care trăiesc din ajutoarele sociale primite de la stat să participe la cursuri de pregătire profesională propuse de autorităţi. Şomerul va trebui, de asemenea, să accepte un loc de muncă potrivit formării sale profesionale.

"Nu vrem o societate în care după ce îţi pierzi locul de muncă ajungi să locuieşti într-o rulotă, ca în SUA. Însă doar datorită sacrificiilor pe care le fac cei cu loc de muncă putem plăti pentru protecţia socială. Există drepturi, dar şi obligaţii", a spus Sarkozy.

Prima rundă a alegerilor prezidenţiale din Franţa va fi pe 22 aprilie. Finala va fi pe 6 mai.

Dacă alegerile ar fi organizate acum, François Hollande, liderul Partidului Socialist, ar ieşi câştigător, cu 28% din voturi, din primul tur de scrutin, sugerează un sondaj de opinie al Harris Interactive. Sarkozy ar atrage 24% din voturi. În a doua rundă, Hollande l-ar întrece pe actualul preşedinte cu 57% din voturi. Hollande a fost, între 1997 şi 2008, secretarul ge­neral al Partidului Socialist, însă îi lipseşte carisma. În alegerile prezidenţiale din 2007, concubina lui de atunci, Ségolène Royal, l-a înfruntat pe Sarkozy.

Sarkozy, un căpitan de navă cu un catarg rupt

Cea mai mare umilinţă suferită de preşedintele francez Nicolas Sarkozy de la venirea lui în funcţie este, probabil, pierderea ratingului suveran de top atribuit Franţei de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's. Potrivit presei, înaintea deciziei agenţiei Sarkozy ar fi declarat apropiaţilor:

"Dacă ne pierdem ratingul, sunt pierdut." În timpul mandatului lui Sarkozy, Franţa a intrat în colimatorul pieţelor din cauza expunerii mari pe care băncile ţării o au la statele europene cu probleme, mai ales la Grecia.

Pentru a recâştiga încrederea investitorilor, guvernul a anunţat mai multe pachete de măsuri de austeritate, considerate de analişti a fi cele mai dure de după cel de-al Doilea Război Mondial.

În 2010, de teamă că deficitul bugetar şi datoria ar putea scăpa de sub control, Sarkozy a propus creşterea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 62 de ani, în pofida protestelor populaţiei. Măsurile de austeritate n-au reuşit să câştige încrederea agenţiilor de rating.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO