Business Internaţional

Scaderea preturilor caselor apasa greu asupra SUA

05.11.2008, 15:40 12

Scaderea preturilor locuintelor va avea un impact negativ mai mare asupra economiei americane decat reducerea preturilor la actiuni, spun economistii din cadrul Universitatii din California si Universitatii din California de Sud.

O reducere cu 10% a valorii proprietatilor are drept rezultat o scadere de 105 miliarde de dolari, sau 1,2% a cheltuielilor personale, releva un studiu pe trei ani realizat de economistii din cadrul USC Lusk Center for Real Estate si UCLA Ziman Center for Real Estate, citat de Bloomberg. Cheltuielile consumatorilor reprezinta aproximativ 70% din PIB, astfel incat reducerea respectiva ar putea avea drept efect o scadere de 1% a PIB-ului, arata studiul.
Majorarea preturilor locuintelor a alimentat cresterea cheltuielilor consumatorilor in prima jumatate a deceniului. Acum, scaderea valorii afecteaza cresterea PIB, sugereaza studiul. Cresterea sau scaderea valorii locuintelor are un efect de trei ori mai mare asupra cheltuielilor consumatorilor decat orice crestere sau scadere a detinerilor financiare, inclusiv a celor de actiuni, releva studiul.
"Motivul este ca oamenii tind sa considere schimbarile legate de valorile locuintelor drept mai de durata", a declarat Gary Painter, director de cercetare in cadrul USC Lusk Center si unul din cei trei autori ai studiului.
Pretul mediu al unei locuinte americane existente a scazut cu 9% pana la 191.600 de dolari in septembrie fata de anul anterior, conform datelor National Association of Realtors din Chicago. Pretul mediu din septembrie a fost cu 17% mai redus fata de pretul record de 230.200 dolari inregistrat in iulie 2006.
Economistii se asteapta ca preturile locuintelor sa continue sa scada inainte de a incepe sa se redreseze, a declarat Stuart Gabriel, director in cadrul UCLA Ziman Center si unul din autorii studiului.
"Chiar daca piata bursiera si-ar reveni in mod neasteptat in viitorul apropiat, efectele ar putea fi contrabalansate de continuarea scaderii valorii locuintelor", a declarat Gabriel. "Pentru fiecare scadere de 10% la nivelul preturilor locuintelor la scara nationala, studiul nostru sugereaza o reducere de 1% a cresterii reale a PIB".
Studiul realizat de Painter, Gabriel si Raphael Bostic, director asociat al USC Lusk Center, urmeaza a fi publicat anul viitor in cadrul Regional Science and Urban Economics, un jurnal academic.
Studiul a preluat date din cadrul Survey of Consumer Finances al Fed, care monitorizeaza veniturile si valoarea neta pentru familiile americane, si din cadrul Consumer Expenditure Survey al Bureau of Labor Statistics, care ofera informatii privitoare la obiceiurile de achizitii ale consumatorilor americani.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO