Business Internaţional

Scandalul din asigurarile americane, soldat cu demiteri la nivel inalt

27.10.2004, 00:00 19



Grupul american de servicii financiare Marsh & Mclennan, aflat in centrul recentului scandal de coruptie din industria americana a asigurarilor, a inceput schimbarea echipei de conducere prin indepartarea lui Jeffrey Greenberg din functiile de director executiv si presedinte al companiei, informeaza Financial Times.



Greenberg a fost inlocuit de Michael Cherkasky, care a promis ca aceasta schimbare si reformele care vor urma vor ajuta compania sa depaseasca aceasta criza. "Functia de CEO inseamna sa fii mereu conectat la pulsul pietei si sa-i faci pe oameni sa inteleaga valoarea corporatiei", a declarat Cherkasky.



Anuntul, care survine in urma unor dezbateri intense in cadrul intalnirii consuliului de administratie al companiei, vine in intampinarea cererilor repetate ale lui Elliot Spitzer, procurorul general al New York-ului si initiatorul anchetei care a zguduit industria americana a asigurarilor. Acesta a cerut insistent schimbarea echipei manageriale de la Marsh & McLennan. Decizia va fi insotita, probabil, de alte masuri care ar putea include si schimbari in procedurile de afaceri ale companiei. Anuntul de schimbare a lui Jeffrey Greenberg a coondus la o crestere cu 9,5 procente a actiunilor Marsh & McLennan, pana la valoarea de 28,94 dolari. Asta dupa ce, timp de doua saptamani, dupa ce Spitzer a anuntat ca a dat in judecata compania, pretul actiunilor a fost in cadere libera, reducandu-se cu 40 de procente.



Pe langa asumarea functiei de presedinte si director executiv , Cherkasky va ramane la carma lui Marsh, cel mai mare broker din lume in domeniul asigurarilor si divizia companiei care a fost vizata de ancheta lui Spitzer. Intr-o declaratie ulterioara acestui anunt, Spitzer a spus ca partile pot cauta acum sa ajunga la o intelegere care ar putea permite companiei Marsh & McLennan sa-si recastige pozitia pe piata. El a mai declarat o actiune penala impotriva companiei, cu reale sanse de succes, ar fi distrus Marsh & McLennan, nu ar fi fost de dorit.



"Sunt convins ca scopurile care ar fi putut fi atinse printr-o actiune penala impotriva corporatiei pot fi obtinute mai bine prin urmarirea penala a persoanelor direct implicate, prin analizarea greselilor care au condus la aceasta situatie si adoptarea de catre companie a unor proceduri de afaceri noi, prin instalarea unei noi echipe de conducere si prin promisiunea ferma de a-i despagubi pe cei afectati", a declarat Spitzer.



Apropiatii lui Spitzer au spus ca acesta nu si-a dorit ca Marsh & McLennan sa aiba aceeasi soarta ca firma de audit Arthur Andersen, dizolvata dupa scandalul Enron.



Pozitia lui Greenberg a fost vulnerabila inca de la inceputul anchetei, cand Spitzer a spus ca nu va negocia cu conducerea actuala a companiei. Consiliul director de la Marsh & McLennan a incercat din greu sa gaseasca o persoana cu o imagine destul de buna pentru a recastiga increderea autoritatilor de control si pentru a demara negocieri pentru dezamorsarea situatiei. Cherkasky pare a fi o solutie buna, avand in vedere ca el a fost unul dintre mentorii lui Spitzer, pe care l-a angajat la divizia de investigatii din cadrul biroului procurorului disctrictual in Manhattan. Cherkasky a fost numit presedinte si director executiv al Marsh la scurt timp dupa ce Spitzer a lansat ancheta.



Intre timp, alte companii din domeniul asigurarilor incearca sa ajunga la o intelegere cu organele de control. American International Group, cea mai mare companie de asigurari din lume, a anuntat ca va incerca sa negocieze cu Comisia de Valori Mobiliare si cu departamentul de Justitie in legatura cu doua cazuri. Compania a fost numita in procesul deschis de Spitzer impotriva celor de la Marsh.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO